Editura Evenimentul si Capital

ALARMĂ! STUDENȚII își cer DREPTURILE promise

Autor: | | 0 Comentarii | 503 Vizualizari

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) cere coaliţiei de guvernare să îşi respecte angajamentele luate faţă de studenţi în timpul campaniei electorale, între care creşterea alocaţiei pentru bursele studenţeşti şi subvenţionarea transportului local.

ANOSR își cere drepturile, mai precis ca la rectificarea bugetară să fie prevăzute şi cheltuielile bugetare necesare pentru implementarea obiectivelor asumate de către coalţie, respectiv: creşterea alocaţiei pentru burse studenţeşti la valoarea de 201 lei/student bugetat, suplimentarea cu cel puţin 144.370.755,1 lei a fondului pentru acordarea subvenţiei cămine-cantine, în vederea dublării acesteia, finanţarea de bază în anii 2017-2018 să ajungă până la suma de 6.522 lei/student echivalent (presupune o creştere de 2.287.136.247,26 lei), însă promisiunea Ministerului Finanţelor Publice pentru acest an a fost de o creştere cu încă cel puţin 300.000.000 lei, în urma rectificării bugetare, „alocarea unui buget de 44.000.000 lei în vederea subvenţionării transportului local al studenţilor cu mijloace de transport în comun, presupunând o creştere de aproximativ 18.000.000 lei faţă de anul trecut şi suplimentarea cu 2.000.000 lei a fondului pentru tabere studenţeşti, gestionat de Ministerul Tineretului şi Sportului”, se arată într-un comunicat.

De asemenea, în urma adoptării de către Parlament a amendamentului la Legea Educaţiei Naţionale care prevede acordarea burselor studenţeşti pe tot parcursul anului, suma care ar trebui să fie alocată pentru acestea ar trebui să fie de minimum 654.013.800 lei, fiind necesară o suplimentare de cel puţin 201.654.255 lei faţă de fondurile alocate iniţial către Ministerul Educaţiei în acest sens prin legea bugetului de stat, spune ANOSR.

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti cere şi creşterea fondului de burse acordat studenţilor bursieri ai statului român, acordat în cea mai mare parte românilor din Republica Moldova, Ucraina, Serbia, dat fiind faptul că nu s-a mai înregistrat o creştere a acestora din 2008, bursa de care beneficiază aceştia în prezent fiind de 65 de euro pentru ciclul licenţă, 75 de euro pentru ciclul de master, respectiv 85 de euro pentru studenţii doctoranzi. În prezent, nicio bursă oferită studenţilor din România nu poate fi mai mică de 578 lei, în conformitate cu Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, asistând astfel la o situaţie de discriminare şi puternică inechitate în raport cu studenţii bursieri ai statului român, mai spune organizaţia studenţească.

ANOSR solicită creşterea acestor burse la valoarea a cel puţin jumătate din salariul minim pe economie brut, 725 lei, impactul bugetar pe care această măsură l-ar avea fiind o suplimentare de 23.376.792 lei pentru primele trei luni din anul universitar 2017/2018, respectiv 70.130.378 lei pentru anul 2018, fondul total care ar fi alocat în anul viitor urmând să fie de 103.196.500 lei.

 

Loading...
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Educaţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate