Editura Evenimentul si Capital

MOARTE DUBIOASĂ a unui STUDENT STRĂIN în București. MISTERUL unei CRIME

Autor: | | 3 Comentarii | 1489 Vizualizari

Doi români au jefuit și sechestrat un cetățean indian. Victima a încercat să scape din locuința unde era ținut de agresori, dar nu a reușit, pierzându-și viața în urma acestei tentative.

Un cetăţean indian, student la Universitatea Spiru Haret din Capitală a murit după ce a sărit de la etajul 4 al unui bloc din Bucureşti pentru a scăpa de doi bărbaţi care îl ameninţau cu un cuţit pentru a-i fura cardurile.

Totul s-a întâmplat în noaptea de 5 spre 6 mai, într-un bloc situat la numărul 4 de pe strada Moldoviţa din Bucureşti.

Cei doi suspecţi care au şi fost arestaţi preventiv, Costel Sebastian Sandu şi Gheorghe Amar Mustaţă, l-au invitat într-un apartament pe cetăţeanul indian Amrit Saini, în vârstă de 23 de ani.

În momentul în care indianul a intrat în apartament, cei doi suspecţi au încuiat uşa şi l-au ameninţat cu un cuţit, l-au bătut şi i-au furat banii, 50 de lei şi cardurile.

Amar Mustață a rămas să păzească victima în timp ce, Costel Sebastian Sandu a mers să scoată bani de pe cardurile studentului indian. Când s-a întors, Gheorghe Amar se lupta cu Amrit care profitase de faptul că rămăsese doar el cu agresorul.

La un moment dat, cetăţeanul indian a ajuns pe balconul apartamentului situat la etajul 4 şi a încercat să ajungă la fereastra vecinilor. Nu se știe exact dacă a fost împins de agresori sau doar s-a dezechilibrat cert este că a căzut în gol de 14 metri.

Vecinii au sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar un echipaj medical l-a transportat pe bărbatul rănit la spital.

Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Cei doi suspecţi care l-au bătut şi l-au tâlhărit au fost arestaţi preventiv pentru lipsire de libertate şi tâlhărie urmată de moartea victimei.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X