Descendenții fostului primar Gheorghe Trican, din satul Potelu, județul Olt, se întâlnesc an de an și onorează memoria marelui bărbat. Sunt poate cel mai elocvent exemplu că „sângele apă nu se face”!

Om cumpătat, cu scaun la cap, respectat în egală măsură și de țărani, dar și de boierul zonei, Gheorghe Trican, primar în satul Potelu, avea 45 de ani la vremea răscoalei din 1907.

O idee fabuloasă

„Vestea revoltelor țără- nești s-a întins cu repeziciune în țară, iar prin primăvară a atins și zona satului nostru. Cu mult tact, stră-stră- bunicul meu a început să-i adune de pe ulițe pe țăranii înfiebântați”, își începe istorisirea Livia Oprița, o descendentă a neamului. Sătenii erau hotărâți să-și facă singuri dreptate, urlau, se chemau unii pe alții. Erau înarmați cu furci, bâte, deh, tot arsenalul.

FOTO: Gheorghe Trican

„Hai, mai bine să stăm de vorbă, să vedem cum scăpăm de necaz, că dacă dați foc și vă luați la bătaie cu oamenii boierului nu-i bine. Că pe voi vă doare că nu aveți de nici unele și așa nu vă alegeți cu nimic...”, le-ar fi zis primarul. „Ca să pună la punct un plan de luptă, Trican i-a îmboldit spre cârciuma satului. Au vorbit, ce-au vorbit ei acolo, îndemnați la o băutură și ușor-ușor, furiile s-au mai potolit. Prin aer, însă, tot plutea aer tensionat, așa că Gheorghe Trican a luat o hotărâre care s-a dovedit genială”, continuă Livia. Primarul l-a chemat pe cârciumar și i-a zis să lea dea de băut cât vor, că o să plă- tească el după aceea, după care a plecat. „Dar i-a încuiat în cârciumă și a venit de abia de dimineață să-i elibereze. Oamenii erau amorțiți de-a binelea. Unii încă dormeau, dar ceea ce a fost important este că le trecuse furia, criza fusese depășită, iar în sat nu a fost vărsare de sânge. Ulterior, mare parte dintre probleme au fost rezolvate pe cale pașnică”, a conchis interlocutoarea noastră.

Nicu Neiculescu, cel care a alcătuit arborele genealogic, împreună cu un nepoțel, în deja celebrele tricouri personalizate FOTO: ARHIVA PERSONALĂ 

Un neam mare cu sămânță bună

Ideea fabuloasă a alcătuirii unui arbore genealogic, cu toate „rămurelele” actualizate ceas de ceas, l-a muncit de ani de zile pe Nicu Neiculescu, fost cadru militar, cu experiență în logistică, descendent al neamului Trican. „Cum să fac eu să-mi adun verișorii, cu care ne întâlneam în curtea străbunicilor, pe când eram copii? Și cum am găsit și-o fotografie cu toți frații bunicului, opt în total, m-am gândit că trebuie început de undeva. În 2010, am făcut rost de o cabană la munte, la Predeal. Mi-am invitat verișorii din București și când am văzut că mai sunt locuri disponibile, am început să mă extind, să-i invit și pe unii din alte părți”, ne-a mărturisit Nicu Neiculescu. Pentru că revederea a fost emoționantă, curiozitatea, dar și dorul de a-și regăsi întregul neam l-a îndemnat pe Nicu Neiculescu să-și pună în valoare calitățile de organizator. S-a dus în sat, și-a chemat rudele de acolo și le-a propus să organizeze o întâlnire a clanului, la casa bătr nească a lui Gheorghe Trican.

„Am început să le explic ce înseamnă treaba asta, cazare, masă ... le-am propus să facem o întâlnire pe două zile. Am făcut un plan, am acoperit absolut orice amănunt cu termene, cu tot. Am fixat și o zi, în jurul sărbătorii de Sfânta Maria, din 15 august, pentru că majoritatea suntem în concediu, elevii în vacanță... Iar ziua cea mare a venit, a fost de vis! Veneau oamenii la poartă și noi, grupul de organizare, îi întâmpinam cu pâine cu sare, aveam tricouri personalizate ca să ne recunoaștem, cu emblemă, cu tot”, rememorează Nicu Neiculescu. 

Satul de pe malul Dunării

Satul Potelu este atestat documentar încă din data de 1 septembrie 1491, dar și în 31 august 1492, în hrisovul lui Vlad Călugărul. Un sat frumos, din Oltenia, dăruit de Dumnezeu cu de toate, de pe malul Dunării.

Imnul Tricanilor

„Emoțiile sunt greu de descris, mulți nu știau unii de alții, dar se regăseau în arborele genealogic pe care îl afișasem pe peretele casei. Unii nu se văzuseră de aproape 40 de ani, iar alții s-au cunoscut de abia atunci, realizând că au trăsături comune. În acea curte s-au aflat 133 de persoane cuprinzând toate gradele de rudenie: fraţi, verişori, unchi, bunici, nepoţi, stră-nepoţi, părinţi şi copii, sosiţi din toate zonele țării şi S.U.A. A urmat petrecerea la căminul cultural din localitate, timp de două zile, cu meniul specific zonei. Am conceput chiar și-un imn, Imnu’ lu’ Trican care atunci s-a cântat pentru prima oară”, ne-a mai spus Nicu Neiculescu. Cert este că de atunci, în fiecare an, în jurul datei de 15 august, de Sfânta Maria, clanul se întâlnește, iar bucuria este fără margini. Anul acesta, la Corabia, s-a derulat cea de-a opta ediție… cu un număr ceva mai mare de descendenți.