STOP manualelor auxiliare vechi! Urmează să apară altele noi, care, deocamdată, nu există. Degringolada din învățământ continuă

STOP manualelor auxiliare vechi! Urmează să apară altele noi, care, deocamdată, nu există. Degringolada din învățământ continuă

Printr-o notă emisă zilele trecute, Ministerul Educației a interzis școlilor să mai cumpere culegeri și cărți auxiliare – până când acestea nu vor fi analizate și reautorizate. În acest timp, profesorii nu știu ce să utilizeze concret la orele de curs și sunt timorați că își pot pierde locul de muncă.

Discordia a pus stăpânire pe toți factorii implicați. Editurile suspectează intenția ministerului de a monopoliza o piață estimată la zeci de milioane de euro, părinții pierd bani și timp, în vreme ce profesorii sunt monitorizați și amenințați cu sancțiuni până la desfacerea contractului de muncă dacă folosesc auxiliarele vechi. În condițiile în care cele noi nu există și, probabil, va mai curge multă apă pe Dunăre până vor apărea. Cadrele didactice mai au de așteptat

În nota trimisă de Liviu Pop  pe 12 septembrie Inspectoratelor Școlare, se specifică faptul că ministrul Educației a aprobat, printr-un Ordin emis în luna august (4576/2017 – prin care s-a anunțat că nici un auxiliar nu mai este avizat de minister), constituirea unei comisii care a elaborat metodologiacadru privind „asigurarea omologării utilizării mijloacelor de învățământ în învățământul preuniversitar“, respectiv „Metodologia-cadru privind reglementarea utilizării auxiliarelor didactice în învățământul preuniversitar“.

Din notă reiese că profesorii sunt obligați să mai aștepte până la finalizarea procedurii. „Până la adoptarea procedurilor legale pentru acreditarea/autorizarea auxiliarelor școlare în învățământul preuniversitar, este intezisă utilizarea de auxiliare școlare neaprobate de Ministerul Educației Naționale“.

Ne puteți urmări și pe Google News

Documentul se încheie chiar și cu un soi de amenințare la adresa cadrelor didactice: „Precizăm că, în cazul în care nu va fi respectată această obligație, Ministerul Educației Na- ționale își rezervă dreptul de a sesiza organele de stat abilitate în legătură cu încălcarea cu vinovăție a prevederilor art 69. alin 1 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare“. Articolul 69 prevede că „în cadrul unităților de învățământ preuniversitar se folosesc numai manualele școlare și auxiliarele care sunt aprobate de Ministerul Educației Naționale“.

Nu se știe care sunt materialele auxiliare

Zis și făcut! Directorii școlilor au întocmit tabele nominale în care au trecut numele tuturor profesorilor, iar aceștia au fost obligați să semneze că au luat la cunoștință că, în cazul în care nu vor respecta obligaţia de a nu folosi auxiliarele-didactice la ore, vor suporta consecințele. Adică, cadrul didactic care utilizează un astfel de material va fi chemat într-o comisie de disciplină formată la nivelul școlii, care va analiza abaterea. În final, aceasta va decide ce formă de sancțiune va primi profesorul. Cea mai aspră o reprezintă desfacerea contractului de muncă. Așa că, în acest moment, profesorii nu mai știu ce pot sau nu folosi, de la culegeri, diverse cărți, manuale alternative, până la planșe sau hărți. Decizia va aparține Centrului Național de Evaluare și Examinare. Când va luată această decizie, nu știe nimeni. 

Folosirea Gazetei Matematice este permisă

Mulți profesori se întreabă, însă, dacă sunt interzise și culegeri precum Gazeta Matematică sau culegerile de matematică ale profesorului Grigore Gheba care au făcut epocă în învățământul românesc. Într-o postare pe site-ul edu.ro, MEN contrazice acest lucru: „Gazeta Matematică este o revistă editată de Societatea de Științe Matematice din România și, în accepțiunea metodologiei de avizare din 2002, nu a avut statut de auxiliar didactic, implicit nu a avut nevoie de aviz. Ordinul de ministru din luna august viza exclusiv mijloacele de învățământ/auxiliarele avizate începând cu anul 2002, în conformitate cu metodologia recent abrogate”. Numai că acest tip de răspuns al MEN vizavi de întrebările tot mai dese ale profesorilor, nu face decât să contureze tabloul degringoladei care a pus stăpânire pe învățământul nostru. E clar, nimeni nu știe ce și cum, în schimb cadrele didactice sunt terorizate să nu calce pe bec!