Sînt uimit de incapacitatea dlui Ponta! Nu, nu mă refer la incapacitatea de a guverna – în privinţa asta nu aveam iluzii. Ştiu suficiente lucruri despre domnia-sa ca să îmi fi dat demult seama că, din punct de vedere politic, singurul lucru de care este în stare este propaganda. Agresivă, obraznică, mincinoasă pînă în pînzele albe, propaganda fără scrupule. Mai mult nu ştie şi, cred, nici nu poate.

Cînd spun că sînt uimit, aşadar, mă refer la incapacitatea de a ieşi dintr-un fel rudimentar şi îmbătrînit de a face politică, mă refer la incapacitatea de a se desprinde de "legăturile primejdioase". Mă refer la incapacitatea dlui Ponta de a fi mai aproape de stînga intelectuală despre care vorbeam ieri decît de dnii. Dragnea, Mazăre, Oprişan sau Năstase. Dl Ponta pare a avea scris plasamentul nefast în destinul său de politican. În general, pe dl Ponta evenimentele îl prind unde nu trebuie. Cînd a avut loc tragedia din Muntenegru, juca baschet. Cînd a avut loc tragedia din Apuseni, chefuia şi se fălea în faţa fătucilor din curtea PSD cum le-a tras-o ălora de la B1. Incapacitatea sa de a depăşi acest gen de ghinioane mă uimeşte, recunosc. Credeam că, cinic cum e, ştie să iasă din încurcătură. Dar reacţiile domniei-sale sînt jalnice. Reţeta pe care o tot aplică e specifică laşului: la început, întotdeauna, neagă. Cînd înţelege că toată lumea l-a văzut acolo, trece la manevra a doua, specifică politicanului de Dîmboviţa: fenta cu fumigenă. Fenta e aşa: duşmanul vrea să facă uitat faptul că STS nu şi-a făcut datoria şi aruncă informaţia că eu aş fi chefuit. (Ce are una cu alta? Da, STS a dat-o-n bară cu echipamentele amicului Ghiţă, dar ce are a face asta cu cheful fălos din seara tragediei?) Fumigena e aşa: eu sînt ocupat cu dezăpezirile, cu salvarea oamenilor de sub nămeţi, n-am timp de prostii. (Iarăşi, ce are una cu alta?) Ştiu bine că politica este administrarea cantităţii de prostie colectivă. Se face fie în folos propriu (cum o fac cei mai mulţi), fie în interes public (cum o fac foarte puţini). Dar şi cantitatea asta de prostie a gloatei, pe care mizează orice politician dealtfel, trebuie corect estimată. Ea nu este, uneori, atît de mare pe cît se crede. Dl Ponta crede că lumea este mai proastă decît este – de aici i se va şi trage prăbuşirea. Estimările dlui Ponta sînt eronate şi în privinţa inteligenţei, căci şi ea există în cetate şi e la fel de vie ca şi prostia, chiar dacă este, cantitativ, inferioară. Şi pentru că nu percepe exact ce este şi cum se poate lucra cu inteligenţa (toată viaţa lui de politician a lucrat numai cu prostia, dar nu este de condamnat – a făcut exact ce a văzut la alţii), dl Ponta ratează şi întîlnirea cu stînga intelectuală. După 1990, intelectualii publici de dreapta s-au regăsit ceva mai uşor în partide şi lideri politici. Păstrînd spiritul critic sau domolindu-l, în relaţie mai tensionată sau mai lină, mai fericiţi sau mai frustraţi cu ei, intelectualii de dreapta au comunicat cu politicienii care au ridicat steagul acestei orientări. Şi, nu o dată, i-au susţinut. Noua intelectualitate de stînga, însă, are din acest punct de vedere o mare problemă. Oricîte încercări au fost făcute (şi, credeţi-mă, ştiu ce spun, chiar au fost făcute), intelectualii de stînga nu s-au putut lipi de PSD. Un asemenea cuplaj ar forma o forţă politico-intelectuală imposibil de echilibrat în România pe termen mediu. Intelectualii de stînga sînt, aşadar, fără de partid şi asta îi frustrează mult. Ideile lor depsre cetate nu se pot realiza, căci nu au instrumentul politic necesar. Faptul că PSD domină stînga fără rest, îi lasă fără opţiune partinică. Cînd ei strigă din toţi bojocii după o nouă clasă politică, ei strigă, de fapt, după un nou partid de stînga. Asta şi-ar dori, mai ales. Motivele pentru care aceşti tineri nu pot cupla cu PSD sînt evidente: corupţie, baroni, mitocănie şi, mai ales, compromis ideologic. Cînd ei văd că PSD este complet lipsit de sensibilităţile specifice stîngii, se ţin departe. Cum să creadă ei că PSD e un partid de stînga, cînd PSD calcă în picioare ideea egalităţii regizînd "marţea neagră"? Cum să creadă ei că PSD e un partid de stînga, cînd averile imense ale pesedeilor de la centru şi din judeţe sînt făcute din jaful banului public cu efecte directe asupra nivelului de trai general? Cum să creadă ei că PSD e un partid de stînga cînd tot ce au învăţat ei despre stînga contemporană este la sute de mile distanţă de viaţa de zi cu zi a PSD? Ştiu că dl Ponta îi vrea mai aproape de partid pe aceşti tineri care populează site-uri, reviste, publicaţii, universităţi şi, la nevoie, Piaţa Universităţii. Nu ştie, însă, cum să-i apuce, de unde să-i ia. Are printre ei cîţiva fideli, dar toţi ceilalţi ştiu de stipendiile cu care îi fidelizează pe aceştia şi nu se lasă seduşi. Mai trimite, din cînd în cînd, cîte un consilier despre care crede că e mai citit să le cînte la ureche cîntece socialiste, dar degeaba, că în aceeaşi seară apare el însuşi, nu consilierul!, la emisiunea lui Gâdea şi minte de îngheaţă apele, confirmîndu-le acestor oameni că este, de fapt, un lup hămesit deghizat într-o balnă de oaie tocită şi găurită deja, oricît de roşie. De-aia zic, dl Ponta e prost plasat iarăşi: e într-o poziţie care favorizează administratea prostiei şi nu administratea inteligenţei. Interesat de voturi mai mult decît de idei, dl Ponta e interesat de prostie mai mult decît de inteligenţă. Cum zice americanul: wrong choice! CITIȚI ȘI:

• Stînga intelectuală care vine