„Stejarii” pregătesc fiesta la Madrid

„Stejarii” pregătesc fiesta la Madrid

Dacă duminică vor bate Spania, în deplasare, „tricolorii” obțin biletele către Cupa Mondială din Japonia, programată anul viitor

Naționala României se află în fața unui moment fabulos: a 9-a calificare consecutivă la Cupa Mondială, din tot atâtea ediții din istoria prestigioasei competiții.

Și ibericii vin după un succes

Pentru a fi siguri de calificarea la turneul final de anul viitor, din „Țara Soareului Răsare”, „Stejarii” vor trebui să învingă cu orice preț Spania, duminică, la Madrid, de la ora 13:45 (în direct la Telekom Sport), în a doua etapă a returului din Rugby Europe International Championship (REIC). Evoluția de excepție a României de săptămâna trecută, când a făcut instrucție cu Germania, la Cluj, scor 85-6, le-a permis „tricolorilor” să rămână pe primul loc în clasament.

În etapa precedentă, și „Leii” iberici au reușit să învingă, în deplasare, Rusia, cu 20-13. Anul trecut, băieții lui Lynn Howells au câștigat duelul din tur cu Spania, la București, scor 13-3.

Grupă spectaculoasă la CM

Dacă își vor păstra postura de lider sau se vor clasa pe locul secund, după Georgia (deja calificată), „ Stejarii” vor evolua, în acest caz, la Mondialul din 2019, în Grupa A, alături de țara-gazdă, Scoția și Irlanda.

Mai există, desigur, altă variantă de calificare pentru România la CM 2019, dacă lucrurile vor decurge prost în REIC 2018: dacă se clasează în spatele echipei calificate direct și se impune în barajul cu ocupanta locului 3 în Pacific Tri-Nations (Samoa).

După duelul de la Madrid, naționala „tricoloră” mai are de disputat trei meciuri în returul din REIC, cu Rusia (3 martie, la Cluj), cu Belgia (10 martie, la Buzău) și cu Georgia, la Tibilisi, pe 18 martie.

Ne puteți urmări și pe Google News