Codrin Ștefănescu, REACȚIE după dezvăluirile lui Liviu Dragnea din interiorul PSD:„Eu nu mă DETONEZ la televizor”

Codrin Ștefănescu, REACȚIE după dezvăluirile lui Liviu Dragnea din interiorul PSD:„Eu nu mă DETONEZ la televizor”

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a reacționat, miercuri seară, la Antena 3, după dezvăluirile făcute de Liviu Dragnea la același post de televiziune cu o zi înainte.

Codrin Ștefănescu i-a transmis lui Liviu Dragnea că el nu se detonează niciodată la televizor și nu va face dezvăluiri din interiorul partidului.

”Vreau să fac o precizare. Eu niciodată nu o să mă detonez în direct la TV, eu nu voi dezvălui niciodată lucruri din bucătăria internă a partidului, eu am luptat și mi-am apărat de fiecare dată colegii. Noi habar nu aveam de chestiile astea, de discuții în vie, de discuții la diverse mese, de negocieri cu SRI. Noi vedeam la vremea aia ”statul paralel” ca un monstru cu multe capete, care se forma sub comanda lui Traian Băsescu, care nu are mamă, nu are tată. Eu și colegii mei, cei anti-sistem, ”Vocile” așa cum ni se spune, nu am fost la aceste mese. Eu cunosc Sistemul din sala de judecată, acolo unde am fost să-mi apăr colegii, acolo unde am văzut cum sunt executați colegii mei, cum sunt dați afară avocații din sală, eu lucrurile astea le știam”, a precizat Ștefănescu.

Social-democratul a precizat că nu știa nimic despre discuțiile din interiorul partidului. 

Ne puteți urmări și pe Google News

“Eu vă jur că nu știam nimic despre toate aceste discuții. Noi cei din partid, care eram anti-Sistem, simțeam răsuflarea asta rece a noii Securități, dar nu aveam dovezi. Habar nu aveam că acolo se fac liste, că acolo se decide cine trăiește și cine moare. Noi trăiam cu impresia că acest monstru uriaș ne pândește, nu că ai noștri stau cu el la masă”, a mai spus Codrin Ștefănescu.

Liviu Dragnea a susținut, marți seară, la Antena 3 că  înainte de Congresul PSD din 10 martie, Codrin Ștefănescu a avut mai multe întâlniri cu Gabriel Oprea și au încercat să facă jocuri în PSD:

„Știți ce m-a durut foarte tare? Ne-au durut întâlnirile lui Codrin Ștefănescu cu Gabriel Oprea, înainte de Congres, pe mine și pe delegații prezenți la Congres (...) La aceste întâlniri se spune, că încă nu se știe, dar poate vom afla, că se discuta despre cum să se facă, cum să se desfacă în partid, la momentul Congresului”, a spus Dragnea.