Editura Evenimentul si Capital

LIGA I. Liderul Steaua a pierdut cu Gaz Metan Mediaș. „Roș-albaștrii” au ratat un penalty făcut cadou de un adversar, care s-a străduit să fie ELIMINAT

Laurențiu Reghecampf (Steaua)
Autor: | | 4 Comentarii | 1532 Vizualizari

Steaua a fost învinsă, duminică, pe „Arena Națională”, scor 0-1, de Gaz Metan Mediaș, într-o partidă ce a contat pentru etapa a 12-a a campionatului intern

LIGA I. Steaua a pierdut disputa din cadrul etapei a 12-a a Ligii I, susținută, duminică, împotriva formației Gaz Metan Mediaș. Ardelenii s-au impus cu scorul de 1-0, datorită unui gol înscris de Alexandru Munteanu, în minutul 26, cu un șut de la 25 de metri, deviat de Bogdan Mitrea. Stelistul a evoluat foarte prost și a fost schimbat, în minutul 40, cu Muniru. În partea a doua, gazdele au dominat, dar medieșenii au rezistat fără să primească gol. În minutul 53, Valentin Crețu a avut o intervenție imprudentă la Adi Popa, în careu, iar arbitrul Florin Marcu a arătat, corect, punctul cu var. Însă, Boldrin a trimis în bară și tabela a rămas nemodificată. Tot Vali Crețu a dat impresia că joacă pentru Steaua și l-a faultat la marginea careului mare pe De Amorim, în minutul 71. După această intervenție, medieșeanul a văzut al doilea galben și a fost eliminat. „Nu știu ce o fi fost în capul lui Crețu. Parcă s-a străduit să comită penalty”, a spus Gabi Balint la Digi Sport.

Steaua rămâne pe primul loc al clasamentului, cu un total de 26 de puncte și este urmată de CS „U” Craiova, 20 de puncte, și un meci în minus. Pe locul al treilea se poziționează FC Viitorul, tot cu 20 de puncte, tot cu o partidă mai puțin disputată.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Fotbal intern

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate