Steaua a scăpat și de grija Cupei

Steaua a scăpat și de grija Cupei

„Roș-albaștrii” au ratat calificarea în finală, acolo unde au ajuns dinamoviștii

Steaua a trăit o nouă deziluzie în acest sezon, după eliminarea suferită în semifinalele Cupei României, la finalul dublei cu Dinamo. După 0-0 în tur, „roșalbaștrii” au încheiat la egalitate, pe „Arena Națională”, scor 2-2 și au spus adio competiției.

Și cel de-al șaselea episod al „Unicului Derby”, din acest sezon, a fost echilibrat, dar victorioși au fost oaspeții, care s-au calificat în finală.

Steliștii au deschis scorul în minutul 17, prin Gabi Enache, dar Alex Bourceanu a dat tot mecanismul peste cap, după ce l-a lovit cu cotul, în față, pe Gnohere (43) și a fost eliminat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Becali amenință cu insolvența și falimentul

„Câinii” au gestionat bine avantajul și au egalat imediat după pauză, prin Ekeng (51). După un minut, Chipciu și-a adus echipa în avantaj, dar golul calificării a fost reușit de Puljici (75).

Astfel, Steaua a ratat încă un obiectiv în acest sezon: câștigarea Cupei României. Și asta după ce, la începutul stagiunii, „roș-albaștrii” n-au ajuns nici în grupele Ligii Campionilor, nici în cele ale Ligii Europa. Mai mult, în final de campionat, steliștii par să asiste neputincioși cum titlul se duce către Giurgiu, la Astra.

Patronul Gigi Becali anunță vremuri tulburi la echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf. „Fără Liga Campionilor sau Europa League nu vom mai avea decât două variante: insolvenţa şi falimentul. Păi, ce, ne batem joc de bani? Oamenii se distrează la fotbal, dar eu sunt singurul nebun şi prost care dă bani”, a spus Becali.

De partea cealaltă, Dinamo luptă pentru câștigarea unui trofeu, după o pauză de patru ani, în care s-au înregistrat eșecuri pe linie. În 2012, „câinii” au cucerit Cupa României, 1-0 cu Rapid.

Interdicție în Europa

Problema dinamoviștilor rămâne legată de interdicția participării în cupele europene, ultima speranță fiind o decizie favorabilă la TAS. „Fac un apel la domnul Burleanu, la domnul Duru, care uneori e dur, să înţeleagă că ăsta e sport. Iar dacă poţi să ajuţi, să facem noi eforturi, dacă există o portiţă, nu să stăm la mila altora, să mergem cu memorii pe la TAS”, a spus Mircea Rednic.