Statele Unite au SPIONAT Israelul și au descoperit că Israelul le SPIONA

Statele Unite au SPIONAT Israelul și au descoperit că Israelul le SPIONA

Casa Albă a descoperit că Israelul a spionat negocierile cu ușile închise dintre Statele Unite și alte puteri mondiale asupra programului nuclear al Iranului.

Acțiunea Israelului ar fi parte a unui plan mai vast al guvernului Netanyahu de subminare a unei înțelegeri cu Teheranul, scrie The Wall Street Journal.

Oficialii americani au descoperit breșa atunci când au spionat comunicațiile israeliene, care conțineau informații despre acordul cu Teheran, care se pare că nu puteau fi obținute decât de la parlamentarii americani, spune sursa citată.

Reprezentanți ai administrației Obama, care au participat la elaborarea acordului nuclear cu Iranul au fost iritați de faptul că Israelul și-a folosit spionii în încercarea de a-i determina pe parlamentarii americani să respingă înțelegerea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit WSJ, un înalt oficial american a declarat:

„Una este ca Statele Unite și Israelul să se spioneze reciproc și altceva este ca Israelul să fure secrete americane pe care să le folosească împotriva parlamentarilor pentru a submina diplomația americană.”

Netanyahu personal și ambasadorul israelian în Statele Unite, Ron Dorner, au făcut lobby pe lângă Congres pentru zădărnicirea acordului, scrie WSJ.

Oficialii israelieni au dezmințit că ar fi spionat Statele Unite și au declarat că au primit informațiile din alte surse, inclusiv din spionarea liderilor de la Teheran.

Relațiile dintre Statele Unite și Israel cunosc o deteriorare fără precedent, după ce premierul Netanyahu a vizitat luna trecută Statele Unite, fără a fi invitat de președintele Obama, și s-a adresat Congresului, cerându-i să respingă acordul privind programul nuclear al Iranului.