Statele europene nu înghit micul românesc

Statele europene nu înghit micul românesc

Forurile europene au amânat luarea unei decizii finale privind fabricarea şi comercializarea cărnii pentru mici.

Mai-marii de la Bruxelles au realizat un nou regulament prin care se stabileşte lista aditivilor alimentari permişi la nivel european. România nu a transmis la timp lista cu propuneri, astfel că bicarbonatul de sodiu, ingredientul care dă gustul specific cărnii pentru mici, nu a fost inclus pe listă. Ulterior, România a cerut o reanalizare a acestei liste.

O decizie cu privire la solicitările României ar fi trebuit să fie luată ieri, la Bruxelles, însă termenul a fost amânat până după formarea noului Parlament European, în urma alegerilor europene.

"Cu toate că nici un Stat Membru nu a avut obiecţii la solicitările României, unele din aceste State au precizat că nu pot vota în favoarea propunerii, datorită solicitărilor producătorilor naţionali, solicitări care nu au putut fi incluse în prezentul proiect. În esenţă, este vorba de interesul acestora privind extinderea listei cu aditivi care nu sunt utilizaţi în produse tradiţionale. În această situaţie, Comisia a decis să nu supună votului proiectul de regulament, evitând astfel reluarea întregului proces de la zero (opiniile favorabile cumulau 247 voturi). O următoare reuniune până la care ar trebui să se clarifice solicitările Statelor Membre este programată după ce noul Parlament European va fi ales, respectiv în luna iulie", se arată într-un comunicat remis de Ministerul Agriculturii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Până atunci, micii româneşti pot fi în continuare comercializaţi pe piaţa internă a UE, chiar dacă la prepararea pastei se foloseşte şi bicarbonatul de sodiu.