STAREA JUSTIȚIEI! Raportul cutremurător al activității instanțelor și Parchetelor efectuat de CSM. Peste 8.000 de cauze soluționate zilnic!

STAREA JUSTIȚIEI! Raportul  cutremurător al activității instanțelor și Parchetelor efectuat de CSM. Peste 8.000 de cauze soluționate zilnic!

Consiliul Superior al Magistraturii a redactat raportul privind activitatea judecătorilor și procurorilor pe anul tercut, 2016. Conform datelor furnizate de membrii CSM, publicate în EXCLUSIVITATE de Evz, se arată că în anul 2016 au fost soluționate un număr impresionant de cauze, 3 milioane de dosare. Din acest număr 1.800.00 de dosare penale, astfel, conform unui calcul au fost soliționate peste 8.000 de cauze zilnic.

Membrii CSM suțin că în 2016 numărul cauzelor penale este halucinant de mare. Cei implicați spun că datele trebuie să ridice un semn de întrebare serios. Evz publică, în exclusivitate date din acest raport.

”Mai mult, datele statistice aferente perioadei 2013 - 2015 relevă că lnstanțele din România au avut pe rol, în fiecare an, un număr de peste 3.000.000 de dosare, în timp ce volumul de activitate  al                                 parchetelor în aceeași perioadă a  fost de asemenea, de peste 3.000.000 lucrări, din care în medie 1.800.000 dosare penale annual. Practic, raportat  la populația ţării, o evaluate prtinitoare   a încărcăturii pe instanțe  și  parchete  denotă  că un număr foarte  ridicat  de  persoane sunt  anual  implicate  În proceduri judiciare. Dincolo de posibilele expllcații sociologice, culturale sau politice,  asemenea date ar trebui  să ridice un serios semnal de alarmă nu doar pentru cei care conduc instltuțille judiciare, judecătorll  și procurorii  care își exercită zi de zi profesia În lnstantele și  parchetele din România, ci și  pentru clasa poltică, mass media, societate și, îndeosebi, cetățeanul - beneficiarii finali ai orlcărui sistem de justiție.

Nu este posibil  că toți  cei implicați  în procedurile  judiciare  să  obțină  câștig de cauză, însă,indiferent  de felul în care soluția pronunțată  le împlinește sau nu aşteptările, este imperios necesar că toţi factorii  lmplicatl - judiciar,  legislativ și executiv - să ofere celor angajaţi în proceduri judiciare cadrul optim  pentru ptutrea justiţiei,  un cadru În care justitlabilii să se slmta tratatl  corect, cu consecința creșterii încrederii în Justiție.  Un factor semnificativ pentru cei ce compun puterile statului în realizarea acestui deziderat, îI  constituie înțelegerea nevoilor utilizatorilor justiției, dar și ale corpului profesional care o înfăptuiește.

Ne puteți urmări și pe Google News

Reformarea  jusițieli   prin   implementarea    unor   proiecte   și    măsuri   de  amploare   sunt importante,  însă atenția la nevoi și detalii în îndeplinirea  atribuțiilor de zi cu zi poate face diferența. În cele din umă, imaginea și credibilitatea  durabilă ale unui sistem, dar îndeosebi  ale justiţiei, se formează din suma lucrurilor  mari și  mici pe care fiecare dintre  membrii  corpului  profesional  le realizează, prin conectarea la nevoile societăţii actuale și  respectarea deplină a celor trei ,,i", pilonii unei justiţii în slujba cetăţeanului:  independenţa,  imparţialitate  și integritate.

Dincolo de atacurile  extrem  de agresive la  independenţa  justiţiei  ale unor oameni  politici implicaţi În proceduri judiciare  penale, preluate și amplificate  de o parte a instituţiilor mass media,     dar și   atacuri  accentuate  de contextul  electoral  al anului  2016, ceea ce creează cu adevărat  imaginea publică  a  unui  sistem  judiciar   este  modalitatea   în  care  magistrații  își îndeplinesc  atribuțiile, integritatea  și  profesionalismul  lor”, se spune în Raport.