Editura Evenimentul si Capital

Un stîlp de nădejde al Binomului SRI - DNA: Denunțătorul de serviciu. România lui Cristoiu

Autor: | | 4 Comentarii | 5779 Vizualizari

Episodul al treilea din serialul care e interviul cu Sebastian Ghiță s-a ocupat pe larg și în chip insistent de ceea ce aș putea numi mecanismul Denunțătorului de serviciu în cea mai mare Diversiune postdecembristă de la cea cu Teroriștii din decembrie 1989: Folosirea luptei împotriva corupției pentru răfuieli politico-mafiote.

Nu întîmplător continui să folosesc sintagma „Folosirea luptei împotriva corupției pentru răfuieli politico-mafiote” și după apariția, prin imitare a procesului din America, a formulei Statul paralel. Deși mult mai spectaculoasă și cu mult mai multe semnificații metafizice, formula Stat Paralel sau Deep State, invocată de Donald Trump în campanie, e practic inutilizabilă la noi. Candidatul la președinția Americii s-a referit la ceea ce s-a numit de mai mult timp Birocrația de la Washington, altfel spus, o structură alcătuită din instituții ale statului de drept, inclusiv cele de forță, cu ambiții de a decide în locul politicienilor aleși.

O structură alcătuită din mai multe instituții, deseori în conflict, care acționează în numele unor idealuri de Americă, văzute ca fiind neglijate de politicieni. Pînă acum nici măcar Donald Trump n-a putut dovedi existența unor altor interese – desigur, antidemocratice – din partea Statului paralel, decît cel de a conduce țara. În cazul României din ceea ce eu aș numi, la sugestia lui Mirel Curea, Noul obsedant deceniu (voi explica altădată ce-am vrut să spun prin asta), n-am avut de a face cu o birocrație, ci cu o Gașcă, formată la început pentru soluționarea unor chestiuni de siguranță națională sub comanda lui Traian Băsescu, dar care, profitînd de structura constituită ad-hoc, a început să funcționeze fără să știe Traian Băsescu și uneori împotriva acestuia (a se vedea afacerea cu fratele, primul semnal dat lui Traian Băsescu că Ei sînt mai puternici decît el, afacerea pozele de la Paris), și s-a sudat în timpul mandatului său și prin numeroasele sindrofii (petreceri, festivități, curvăsării). Acest Grup a folosit lupta împotriva corupției pentru a-și rezolva răfuielile lui politico-mafiote.

Abordînd cu Sebastian Ghiță tema denunțătorului, m-am confruntat cu tendința acestuia de a mă folosi în interesele sale, despre care n-am știre, deși le bănuiesc. Așa se explică desele și poate enervantele mele intervenții de aducere la subiect și de lămurire a unuia dintre cele mai importante mecanisme prin care lupta împotriva corupției a fost folosită pentru răfuieli politico-mafiote.

Instituția denunțătorului e folosită peste tot în lume de către organele de anchetă. Ca și la noi, organele de anchetă au la dispoziție prevederi legale prin care denunțătorul poate primi o pedeapsă mai mică decît ar merita-o dacă denunță și alte persoane decît cele deja anchetate de investigator. În Antimafia din Italia instituția se numește a Pocăitului. Așa cum se vede și din interviu, denunțătorul dintr-un dosar nu poate fi folosit decît în legă- tură cu dosarul respectiv. Spuneam în interviu că dacă un om de afaceri e convocat la DNA sub suspiciunea de a fi făcut afaceri de corupție cu lalele, firește că primul gînd al procurorului e să vadă dacă nu cumva afacerea, de regulă un contract dubios cu statul, n-a beneficiat de implicarea unui demnitar sau chiar a unui înalt demnitar. Întotdeauna, orice procuror care se respectă, cînd investighează o afacere de corupție, caută atît să descopere și să sancționeze întreaga rețea, cît și să descopere și să sancționeze complicitățile la nivel înalt. Nu pentru că procurorul ține să-și facă din asta un motiv de glorie, ci pentru că afacerile de corupție sînt cu atît mai grave cu cît ele ating nivele înalte ale statului. E normal ca procurorul să vadă dacă nu cumva omul de afaceri a beneficiat de complicitatea unor miniștri, a unor șefi din Poliție. Descoperirea și sancționarea acestora e benefică pentru societate din două puncte de vedere. Pe de o parte pentru că scoate din joc un punct putred al statului, pe de alta pentru că descurajează pe alți demnitari să se apuce de furat.

Cum apare mecanismul Denunțătorului în interviul lui Sebastian Ghiță?

Ca un instrument de răfuieli politico-mafiote și nu de descoperire a adevărului.

Am încercat împreună cu Sebastian Ghiță, pe parcursul episodului, să deslușim cum a funcționat și funcționează mecanismul denunțătorului ca instrument de Poliție politică. La un moment dat, eu am vorbit despre cazul Ovidiu Tender. Un caz căruia i-am consacrat două editoriale în 2015:

Cel din 1 martie 2015 și cel din 10 iunie 2015. În cel din 10 iunie 2015, scriam că în 28 ianuarie 2015 Binomul SRI-DNA era în mare încurcătură. Alina Bica, arestată preventiv, fusese trimisă în judecată pe 15 decembrie 2014. Nu mai putea fi ținută după gratii. Binomul voia însă să rămînă mai departe. Îi supărase rău și pe Florian Coldea și pe Codruța Kovesi vorbind după ce fusese trimisă la pușcărie. Pentru asta era nevoie de un nou dosar. Acesta fusese pus la fiert pe 16 decembrie 2014. Un dosar avea nevoie de un denunț. S-a apelat în acel moment la Ovidiu Tender. Acestuia i se spune să se urce în mașină și să depună la DNA un denunț prin care o acuza pe Alina Bica de a fi fost mituită de el. Alina Bica rămîne la închisoare și se pricopsește cu un nou Dosar făcut de DNA. Ovidiu Tender avea un proces la Apel. Într-un dosar fără nici o legătură cu cel în care depune el denunț. În schimbul denunțului, de care Binomul avea nevoie, i se promite că va primi o pedeapsă mult mai ușoară ca la Fond. Pentru asta pe 16 aprilie 2015, Ovidiu Tender primește de la DNA, sub semnătura lui Gheorghe Popovici, procuror șef de secție, o țidulă prin care e anunțat că beneficiază de prevederile dispozițiilor art. 19 din legea nr. 682/2002. Denunțul lui Ovidiu Tender n-avea nici o legătură cu procesul de la Curtea de apel pentru care primește celebrul 19. Era, cum spune Sebastian Ghiță în interviu, un fel de mituire din partea DNA, pentru că făcuse un denunț la cerere, comandat de Binom. Ovidiu Tender devenise un denunțător la ordin.

Asemănător se întîmplă cu Dinu Pescariu. Omul de afaceri e înhățat în dosarul Microsoft. Binomul are nevoie însă de un denunț împotriva Elenei Udrea, împotriva căreia se declanșase mașinăria de ranchiune de mahala a Codruței Kovesi. Prin urmare, lui Dinu Pescariu i se cere să semneze un denunț împotriva Elenei Udrea într-un dosar fără nici o legătură cu dosarul în care era implicat. Cum i se promite o mită sub forma unei nepuneri sub acuzare, Dinu Pescariu se prezintă la DNA cu denunțul pe 5 noiembrie 2014.

Așa cum arată Sebastian Ghiță, prin această mituire în numele articolului 19, s-a ivit în România denunțătorul de serviciu, cel care e pus să scrie un denunț dictat de procuror împotriva unei ținte. Vlad Cosma a fost unul dintre acești denunțători. Pentru a obține hîrtia cu articolul 19, el a scris și semnat 12 denunțuri despre țintele stabilite de DNA Ploiești. În timp ce lucra cu procurorii DNA Ploiești, suspectînd că aceștia nu-i vor da 19, s-a autoînregistrat.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X