Pe 17 mai 2018, președintele PNL, Ludovic Orban a anunțat într-o conferință de presă depunerea unei plîngeri penale împotriva premierului Viorica Dăncilă sub acuzația de Înaltă Trădare.

Printre altele, premierul e acuzat c-a făcut o vizită în Israel, pe parcursul căreia ar fi negociat în secret înțelegeri care au adus atingere siguranței naționale, interesului național, îndemnată la aceasta fiind și de consilierii israelieni, denunțați de Ludovic Orban ca fiind spioni Mossad.

Așa cum am mai scris nu e vorba de un text publicat de Ludovic Orban pe Facebook, de o insinuare făcută la un talk-show fără viitor la o televiziune de știri în weekend, cînd la pupitru rămîn rezervele și invitații sînt după criteriul cine vrea să vină în timpul său liber, ci de o plîngere penală. Plîngerea nu e făcută de un cetățean Turmentat de atîta bere și atîta vin, nici măcar de un ONG din Fălticeni, cu sediul la bodega din colț, unde Societatea civilă poate să bea pe datorie, ci de președintele PNL, liderul Opoziției, inevitabil premierul viitorului Guvern, dacă PNL cîștigă alegerile parlamentare sau PSD pierde majoritatea prin manevrele Noii Securități.

Potrivit Codului de procedură penală, dacă fapta nu există, plîngerea se clasează.

În cazul Vioricăi Dăncilă, plîngerea trebuia soluționată în procedură de urgență.

Era vorba de premierul României.

Dacă exista cel mai mic indiciu că plîngerea se referea la fapte care au avut loc, atunci împotriva Vioricăi Dăncilă trebuiau declanșate procedurile suspendării din funcție. Nu de alta, dar acuzațiile lui Ludovic Orban vizau fapte comise de Viorica Dăncilă în exercițiu funcției de premier. Trebuia suspendată, deoarece Înalt Trădătoarea își putea continua în fruntea Guvernului activitatea sa împotriva siguranței naționale.

Dacă însă plîngerea era o glumă iresponsabilă (iresponsabilă, deoarece cu așa acuzații nu te joci nici măcar în visele erotice adolescentine), atunci, potrivit Codului de procedură penală, dat fiind că fapta nu există, plîngerea trebuia clasată.

Era de datoria DIICOT să procedeze de urgență.

Mai era însă o instituție care trebuia să tranșeze imediat chestiunea: SRI.

Faptele acuzate de civilul Ludovic Orban vizau chestiuni de siguranță națională.

Dacă ar fi existat cel mai mic indiciu că Viorica Dăncilă a comis faptele de Înaltă Trădare, SRI-ul ar fi trebuit nu numai să știe, dar și să informeze, ba chiar să intervină pentru a o scoate din joc la început în chip discret. E o practică în viața politică din alte țări ca un caz de Trădare la nivel înalt să se rezolve mai întîi prin plecarea demnitarului din funcție pentru a nu afecta chiar imaginea țării.

Din cîte se vede, un civil, Ludovic Orban, pretinde, prin plîngerea depusă la Parchet, că e mai bine informat decît ditamai SRI-ul, consumator uriaș de bani de la buget, tocmai pentru a ști înaintea civililor dacă la nivel înalt are loc sau chiar se pune la cale un caz de Înaltă Trădare.

Să presupunem, de dragul jocului, că SRI n-a știut nimic de Înalta Trădare din partea premierului, că aflat și el, uluit, de asta, de la civilul Ludovic Orban. Conducerea SRI avea obligația să dea purceadă imediat la o anchetă pentru a vedea dacă acuzațiile erau adevărate și dacă da să emită un Comunicat prin care Ludovic Orban să fie confirmat. Chiar dacă asta ar fi însemnat autodesființarea SRI (ce rost are să mai ținem un Serviciu pe care-l întrece în materie de informații de siguranță națională un civil?!).

Dacă plîngerea ar fi fost un fonfleu, un fake news, avînd în vederea gravitatea cazului (premierul acuzat de Înaltă Trădare printr-o plîngere penală de liderul Opoziției), SRI avea obligația să reacționeze imediat printr-un Comunicat care să susțină că instituția n-are date menite a confirma plîngerea.

Și-n cazul DIICOT și în cazul SRI, dezmințirea plîngerii ar fi însemnat moartea politică a lui Ludovic Orban.

Numai că atît DIICOT, cît și SRI se pretind instituții ale statului de drept care nu țin cont de posibilele efecte ale activității lor asupra scenei politice.

A trecut o lună de la depunerea plîngerii.

DIICOT n-a decis nici acum ce se întîmplă cu plîngerea.

SRI n-a reacționat nici acum.

Sînt indicii că plîngerea e o farsă?

Sigur că sînt.

Premierul Viorica Dăncilă este în aceste zile Estonia și Lituania. Cu puțin timp în urmă a vizitat Portugalia. Pentru 27 iunie 2018, președintele României a convocat CSAT. O ședință deosebit de importantă, la care se vor discuta chestiuni secrete ținînd de viitorul Summit NATO.

Dacă ar fi existat un singur indiciu că fapta a avut loc, nu mă îndoiesc că Viorica Dăncilă nu mai era în funcție. Pentru că dacă se va începe urmărirea penală, semn că DIICOT consideră că există indicii privind existența faptei, atunci pot fi acuzați de complicitate la Înaltă trădare și Klaus Iohannis, care n-a intervenit pentru ca Înalt Trădătoarea să fie scoasă din joc, și Eduard Hellvig, care a stat cu deștu-n gură la spectacolul incredibil al unei Înalt Trădătoare continuînd să Înalt trădeze, ca să zic așa.

E limpede că plîngerea e o farsă.

De ce n-a fost clasată ea imediat?

Pentru că DIICOT a preluat de la DNA implicarea în bătălia politică internă.

Un Parchet independent, bazat exclusiv pe profesionalism, ar fi clasat imediat plîngerea. DIICOT nu e însă independent. Face parte, ca și DNA, din Sistemul instituțiilor de forță, Sistemul preluat de Klaus Iohannis de la Traian Băsescu și folosit ca bulan în loviturile sale politice.

Dacă plîngerea era clasată, Ludovic Orban trebuia să se sinucidă politic în direct pe temei de iresponsabil dovedit cu acte.

Conducerea DIICOT s-a ferit să facă asta. Nu de dragul lui Ludovic Orban, ci deoarece știe că președintele PNL a avut aprobarea, dacă nu chiar îndemnul lui Klaus Iohannis.

Și atunci s-a apelat la șmecheria românească a amînării cît mai mult posibil.

Pînă cînd Klaus Iohannis își va rezolva interesele.

Un SRI independent de jocurile politice ar fi reacționat imediat.

Asta ar fi însemnat, ca și în cazul DIICOT, să-i administreze o lovitură nu lui Ludovic Orban, ci lui Klaus Iohannis.

Conducerea SRI știe că Ludovic Orban n-a acționat de unul singur.

Și atunci preferă, ca și DIICOT, să nu tranșeze chestiunea, preferînd amînarea.

Chiar riscînd ca România să intre în Cartea absurdităților istorice: Un premier acuzat de Înaltă Trădare care continuă să Înalt Trădeze sub privirile nepăsătoare ale SRI, instituție a cărei principală misiune e cea de a veghea ca România să nu fie Înalt Trădată.