Editura Evenimentul si Capital

"Spovedania” fostului mare actor Dragoș Pâslaru: „În ’90 au vrut să mă omoare! Am fost foarte fericit!” / EXCLUSIV EVZ

În tinerețe Dragoș Pâslaru a fost un boem. Acum Părintele Valerian este un călugăr cu înțelepciune în sufl et și vorbe FOTO: NICU DÎRDÎIAC
Autor: | | 129 Comentarii | 134722 Vizualizari

La 25 de ani după ce pe actorul Dragoș Pâslaru aproape că l-au omorât minerii și la 15 ani după ce s-a călugărit, Părintele Valerian, de la schitul Pătrunsa, a dat primul interviu. Călugărul povestește despre viața ca pustnic, de convingerile sale ortodoxe și legionare, și de satisfacțiile vieții în sutană. În 1990 era tânăr, frumos, deștept și celebru. La 39 de ani, avea lumea la picioare. Era căsătorit și avea un copil. Jucase în filme care au rămas în istoria cinematografiei românești și interpretase roluri de teatru memorabile. Filmul „Drumeț în calea lupilor”, în care i-a dat chip legionarului Horia Sima, i-a marcat existența lumească. Numai că, în iunie, l-au bătut minerii de l-au băgat în comă. Fusese un participant activ la Revoluție și s-a remarcat ca o voce extrem de critică la adresa regimului iliescian, în protestul maraton din Piața Universității.

După un sfert de veac spune că, de s-ar fi născut ceva mai devreme, ar fi fost, cu siguranță, legionar! Atunci a fost declicul. Pe punctul de a muri a avut o revelație. Cinci ani a trăit cu ea în sine însuși. Abia în 1995 și-a luat inima în dinți și s-a hotărât. Un an mai târziu a îmbrăcat haina monahală. Devenise ucenicul „Fratele Vasile”. În 1999 a fost tuns în monahism. A devenit călugăr și a fost botezat Valerian. A ales cea mai grea cale: sihăstria. A trăit ani buni, în creierii munților din Vâlcea, singur printre sălbăticiunile pădurilor. Anul trecut, Părintele Valerian a fost hirotonit preot, de către Înaltpreasfințitul Varsanufie. Dragoș Pâslaru este acum Ieromonah la schitul Pătrunsa, din Arhiepiscopia Râmnicului. După 25 de ani, ni s-a „spovedit”.

„Și la București sunt credincioși!”

L-am găsit pe Ieromonahul Valerian la schirtul Iezer unde venise să le slujească măicuțelor de acolo. E înalt, dar pare mai înalt când vorbește, iar ochii săi albaștri te ard la rece. „Când v-ați împărtășit ultima oară? Ca să știu cum să vorbim...”, ne întreabă blajin Părintele Valerian. Dăm din umeri și înțelege: de prea mult timp.

„Dar voi nu vă gândiți la strămoșii voștri? Că suntem o țărișoară nouă, de la 1918! Că, până atunci, ne-am bătut între noi la indicațiile unor puteri străine. Singura care nu s-a bătut a fost Biserica. Ea a unit neamul!”, ne ceartă călugărul. Apoi, gândește cu voce tare: „Românii care părăsesc țara se pierd în afară… La a doua generație, copiii lor uită limba română. Or, limba noastră nu s-a schimbat de secole! A primit influențe și după le-a abandonat. Un străin, Sf. Antim Ivireanul, ne-a zis să slujim în limba română... Că e limbă liturgică!”. În fața sa te simți ca la un control RMN. Cuviosul Părinte Valerian te scanează în fiecare celulă. Și te simți viu.

La întrebarea dacă, la el acasă, la Pătrunsa, Dumnezeu e mai aproape de noi, mai mult ca în Capitală, călugărul se închină: „Dumnezeu e peste tot! La Pătrunsa găsește omul mai multă liniște. Dar să știți că și la București sunt oameni foarte credincioși!”. Procentul, în schimb, e net în favoarea schitului...

Singura ispită: șoriciul

Când a plecat la mânăstire s-a consultat cu prietenii? Cu familia, că avea nevastă și copil? „E un pas hotârâtor și nu poți să-l faci ca nebunul. Există o reacție de opoziție... Sunt lucruri intime...”. Dar familia, mai vine la el? Oftează și își împreuează mâinile: „Mă vizitează atât cât trebuie. Băiatul meu e realizat, familial, profesional și spiritual. Întâlnirea nevăzută este cea mai importantă. Au înțeles ce înseamnă călugăria. Gândul către lume poate fi o ispită!”.

Te privește fix în sclere și rostește: „Datorită rugăciunii călugărului, dacă el ajunge în Rai, Dumnezeu mântuiește până la a șaptea generație de vii au adormiți!”. La întrebarea de ce a ales munții Râmnicului și nu Muntele Athos, Părintele Valerian surâde: „Nu m-a atras străinătatea. Am fost, am colindat, dar n-am văzut ceva mai grozav ca România! Doar Japonia m-a surprins plăcut”. Și, nu-i lipsește nimic din viața lumească? Râde: „Absolut nimic! Când m-am lăsat de carne, am avut ispite numai la șorici... Amintiri din copilărie!”.


Anul trecut, Părintele Valerian a fost hirotonit preot, de către Inaltpreasfințitul Varsanufie. Fostul actor Dragoș Pâslaru este acum Ieromonah la schitul Pătrunsa, din Arhiepiscopia Râmnicului


„Eram un năuc, un hăbăuc!”

Dar, de ce Valerian? Ce semnificație are? De unde până unde, că pe el, în buletin, îl cheamă Dragoș Vasile Pâslaru? Părintele zâmbește: „Când ne călugărim, primim alt nume. Valerian înseamnă: a fi puternic, sănătos! Părintele arhimandrit Neonil Ștefan e cel care mi l-a dat când m-a călugărit”. O întrebare vine, firesc: „A fost Dragoș Pâslaru un om religios, care se spovedea, împărtășea și mergea la slujbe?”.

Părintele Valerian se întristează: „Eram un năuc! Un hăbăuc! O creație a regimului. Șansa a fost că familia a fost religioasă. M-am împărtășit până în clasa I. Bunicul, preot, a ridicat opt biserici și a fost deținut politic la Gherla, iar pe tata l-au dat afară din Armată”. Recunoaște că în tinerețe a fost un boem cu tot ce înseamnă asta. „Gheorghe Dinică zicea: «Joci cam puțin!». Că cei care jucau mult la teatru n-aveau timp de boemie”. Când vine vorba de băutură, râde: „Eram spre competență...”. Părintele are o voce subțire și e foate slab. Doar ce a terminat de slujit Liturghia.


FOTO: Reporterul împreună cu Părintele ieromonah Valerian, la schitul de maici Iezeru, de lângă Băile Olănești, județul Vâlcea FOTO: NICU DÎRDÎIAC



Un pustnic pârât! Un călugăr pârât!

A trăit ca pustnic muți ani, prin Munții Căpățânii. „Călugăria este o trăire pe care nici el, călugărul, nu o înțelege! Ne cheamă ceva, mergem și ne trezim într-o lume miraculoasă... Sihăstria trebuie să dureze o viață, nu câțiva ani, acolo!”, e modest pustnicul. Îi e dor de locul unde a schivnicit amar de vreme: „Acum nu e nimeni acolo... M-aș mai duce, dar n-am timp”. Spune că i-a fost ușor: „Toată lumea crede că mi-a fost greu. N-am avut nevoințe acolo! La o lună, două, coboram la mănăstire. Iarna, mai rar... Depinde cum mă coordona duhovnicul meu”.

Dar cu mâncarea, apa, căldura, cum era? Îl pufnește râsul: „Apă de la izvor și mâncare pustnicească: urzici, lobodă,muguri de fag, ciuperci de tot felul, fragi mure! La pustie nu poți rezista fără rugăciune! Poți să ai camioane de mâncare, trebuie să te rogi neîncetat...”. Se închide în el: „Eu sunt un pustnic pârât! Un călugăr pârât!”. De ce se pedepsește, oare, cu vorbele acestea? „Pentru că n-am pus început bun! Deși am ajuns ieromonah... Am văzut călugări, dar călugăr nu sunt! Sunt doar îmbrăcat... Tre’ să fii călugăr cu sufletul. Starețul de la Pătrunsa, Părintele Varsanufie, e autentic! A fost pustnic și aic, dar și în Israel, în deșert... ”, se flagelează cu vorbele sale ieromonahul Valerian.

Și-a dat binețe cu fiarele pădurii

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate