Editura Evenimentul si Capital

Sporurile din Sănătate vor fi prevăzute într-un regulament

Autor: | | 0 Comentarii | 3853 Vizualizari

Ministerul Sănătăţii urmează să elaboreze, până în martie, un regulament de sporuri, împreună cu sindicatele, pentru angajaţii care lucrează în Sănătate, după ce Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a solicitat guvernului să găsească soluţii viabile pentru ca salariile tuturor categoriilor profesionale din sectoarele Sănătate şi Asistenţă socială să înregistreze creşteri de la 1 martie 2018, în concordanţă cu promisiunile exprimate de guvernanţi pe parcursul anului 2017.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, după întâlnirea cu reprezentanţii grefierilor, că s-a constatat că acestora li s-au calculat greşit salariile de către angajaţii de la Resurse umane. Ea a adăugat că de mâine va exista o normă de clarificare, care va fi publicată pe site-ul ministerului.

Angajatorii din mediul privat care au scăzut salariile au vrut să îşi crească profitul, deci ‚„l-au furat” pe angajat, pentru că în urma transferului contribuţiilor angajatorul are, cu salariile, aceeaşi cheltuială ca şi anul trecut, a mai spus ieri Lia Olguţa Vasilescu.

Totodată, ea a menţionat că nu există nicio variantă ca din cauza transferului contribuţiilor să scadă vreun salariu în mediul bugetar.

Bonusuri pentru polițiști

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunțat, ieri, că după eliminarea sporului de 40% pentru timp liber redus, au crescut cuantumurile altor sporuri acordate polițiștilor. Din februarie, 3.000 de polițiști iau 10% spor pentru risc și suprasolicitare; 25.000 de angajați la poliția judiciară iau spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 10%; personalul care asigură paza, escortarea și supravegherea persoanelor reținute sau arestate va primi o indemnizație de 5% pentru timpul efectiv prestat (circa 1.200 de polițiști).

„Toate aceste creșteri au intrat in vigoare luna aceasta si se vor regăsi în salariile din luna martie”, a precizat Carmen Dan. De asemenea, MAI menține și toate celelalte sporuri, indemnizații și drepturi de echipament și hrană.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Sănătate

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
12:03 Ponta a dat lovitura în Parlament: PSD și ALDE au pierdut majoritatea în Camera Deputaților! 08:40 "HOȚUL" PONTA SE bate cu "PENALUL" DRAGNEA. Un conflict pentru neliniștea PSD, plus posibila răsturnarea a lui Dăncilă. EDITORIAL DE DAN ANDRONIC 11:06 Băsescu ARUNCĂ BOMBA! România este în PERICOL. Procedura care a generat ALERTĂ în rândul guvernanţilor 09:53 Dan Andronic anunţă procedura de INFRINGEMENT împotriva României pentru NERESPECTAREA prezumției de NEVINOVĂȚIE în dosarele PENALE 10:28 Ludovic Orban, AUDIAT la Parchetul General. A fost chemat pentru a se constitui parte vătămată în dosarul în care a fost achitat 23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate