Spital pe post de azil. La Turnu Severin pacienţii nu sunt externaţi pentru că nu au unde să se ducă

Spital pe post de azil. La Turnu Severin pacienţii nu sunt externaţi pentru că nu au unde să se ducă

Spitalul Judeţena de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin devine pe timpul iernii azil pentru pacienţi. Aceştia nu sunt externaţi pentru că ar ajunge în stradă, iar din stradă înapoi în spital, dar cu mai multe complicaţii de sănătate.

Medicul Lidia Popescu a declarat pentru Agerpres că pacienţii aflaţi în această situaţie nu au locuinţă şi, prin urmare, nu au unde să se ducă.

"Este o situaţie tristă, dar trebuie făcut ceva. Menţinerea unui pacient în spital înseamnă cheltuieli în plus şi conform noilor reglementări unitatea spitalicească trebuie să justifice rata de ocupare a paturilor contractate cu finanţatorii - Casa Judeţeană pentru Asigurări de Sănătate şi Consiliul Judeţean Mehedinţi. Ceea ce facem noi este este uman, dar alte instituţii ar trebui să intervină pentru soluţionarea problemei", a precizat Popescu. Problema a fost discutată şi cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, dar până acum nimeni nu a găsit vreo soluţie.

Ne puteți urmări și pe Google News