Uluit de torentul de dezvăluiri despre folosirea luptei împotriva corupției pentru răfuieli politico-mafiote, mă întrebam, mai zilele trecute, într-o discuție cu un tînăr confrate: Cum dracu am putut asista noi, românii, cetățeni ai Uniunii Europene, presupus școliți, presupus citiți, presupus informați, presupus ca nemaivînd sub pantalon sau sub fustă coada maimuței, la spectacolul oribil, sălbatic al scoaterii în cătușe din sediul DNA a unor semeni de ai noștri?

Vă amintiți perioada de după alegerile din 2014, timpul Dezmățului absolut al Binomului SRI- DNA, scăpat de sub controlul celui care l-a creat – Traian Băsescu –, timpul sub semnul căruia răfuielile politico-mafiote au atins punctul maxim?

A fost perioada în care Codruța Kovesi și-a răzbunat anii de supunere slugarnică față de Traian Băsescu. Drept urmare, persoanele care o văzuseră în ipostaza de barză într-un picior în fața Președintelui – Elena Udrea, Alina Bica – au fost arestate preventiv de mai multe ori, convocate la DNA (Alina Bica a fost înhățată din trafic, de parcă era o teroristă cu centura de grenade stînd să explodeze), terfelite de Unitățile militare din Presă ale Binomului, plimbate în cătușe prin fața camerelor de luat vederi, să le vadă masele populare însetate de sînge și să se satisfacă pe loc.

Nu numai Alina Bica și Elena Udrea au fost victimele spectacolului ieșirii în direct la tv din sediul DNA în cătușe.

S-a întîmplat asta și cu Sorin Oprescu, și cu Adrian Sârbu, și cu Adriean Videanu și cu Gheorghe Nichita, și cu Aristotel Căncescu și cu Darius Vâlcov și cu mulți alții.

Spectacolul, revăzut azi, după atîtea și atîtea dezvăluiri despre abuzurile Binomului, despre folosirea luptei împotriva corupției pentru răfuieli politico-mafiote, ar trebui să ne rușineze. Scoaterea în cătușe era astfel programată încît să prindă prime- time-ul la televiziunile de știri.

Sorina Matei, la vremea respectivă una dintre cele mai sîngeroase paraclisiere ale Codruței Kovesi, beneficia din partea DNA de avantajul de a i se oferi transmisii în direct de la spectacolul cătușelor exact cînd începea emisiunea ei de la B1tv (cea de propagandă a Binomului, nu cea de acum, cînd distinsa se implică, tot prin suspecta bunăvoință a B1tv, în luptele de alcov din interiorul DNA).

Totul era aranjat pentru ca spectacolul să fie cît mai ațîțător, cît mai crud, cît mai sălbatic pentru telespectatori și cît mai umilitor pentru persoanele asupra cărora se fixase pușca cu lunetă a Binomului.

În timp ce victima era înăuntru, convocată doar pentru a avea de unde să fie scoasă în cătușe, televiziunile de știri preparau momentul culminant, prin burtiere vădit isterice. Camerele de luat vederi erau fixate, în transmisie directă, asupra ușii pe care urma să apară, în cătușe, Victima.

Cînd se făcea de prime-time, un freamăt străbătea cohorta de fătuce din fața ușii, ele însele pe cale de a-și găsi în priveliștea regizată de DNA rezolvarea frustrărilor provocate de șefii care le înghesuiau prin WC-uri și de patronii care le plăteau la mililitru:

• Iese!

Cineva dinăuntru, un polițist mirosind a usturoi, avea misiunea de a anunța haita din fața ușii cînd ieșea Victima.

Restul îl știm cu toții.

Victima încercînd să rămînă demnă în fața camerelor de vederi nemiloase și a întrebărilor de cățelandre ale fătucelor :

De ce ai furat? Nu ți-e rușine?

Victima urmărită pînă la dubă de fătucele ținînd microfonul în mînă ca pe un falus și urmate de cameramani mestecînd alene gumă. Și în studiouri, muieruști nesoluționate năpustindu-se asupra Victimei cu clișee de ciocănitori.

Îi spuneam tînărului confrate că, de aș avea o emisiune tv, aș redifuza aceste imagini incredibile, de o sălbăticie de Evul Mediu, întrebîndu-mă retoric cum de-au putut transmite televiziunile de știri aceste scene ale umilirii omului, pentru că la urma urmei, victimele erau oameni?

Era o întrebare retorică, vizînd sălbăticia jurnaliștilor.

Zilele trecute mi-am amintit însă de un spectacol asemănător în materie de sălbăticie de junglă, descris de Mihail Sebastian, cu dezgust, în Jurnalul său.

Din cîte se știe, după asasinarea lui Armand Călinescu, joi, 21 septembrie 1939, la ora 14, de către un comando legionar alcătuit din opt inși, la ordinul lui Carol al II-lea, ucigașii, capturați, sînt duși la locul atentatului și executați. Cadavrele lor rămîn pe locul execuției, la intersecția străzii Barbu Ştirbey cu Podul Cotroceni timp de trei zile. Au atîrnată de gît o pancartă pe care scrie:

Aceasta va fi de azi înainte soarta asasinilor trădători de țară!

Ce s-a întîmplat după aceea întrece orice închipuire prin raportare la lumea minim civilizată. Să lăsăm deoparte faptul că unei crime nu i se răspunde cu o altă crimă. O crimă mult mai gravă decît prima, deoarece asasinarea premierului e opera unor indivizi, pe cînd asasinarea celor opt e opera Statului. Să aşezăm între paranteze formula, deloc democratică şi deloc europeană, de a expune la locul crimei cadavrele celor executati împreună cu o placardă menită a-i desemna ca trădători.

Oribil, i-am spune, dacă n-ar merita mai degrabă eticheta de imbecil, ni se pare spectacolul oferit de cetăţenii Bucureştiului. Mihail Sebastian ni-l descrie în Jurnalul său. Ce s-a întîmplat după ce legionarii executaţi au fost expuşi la focul crimei?

Scrie Mihail Sebastian în Jurnal:

«Sîmbătă, 23 [septembrie 1939] Asasinii - 6 sau 9, nici pînă acuma nu știu - au fost „executaţi chiar pe locul crimei” şi pe urmă lăsaţi acolo, pe trotuar, o zi şi o noapte, cu o placardă la căpătîi: trădători de ţară!

Am fost ieri-dimineaţă pînă acolo (dincolo de podul Elefterie). Mii de oameni veneau cu tramvaie, cu maşini, cu autobuze sau pe jos. Eram parcă într-un imens bîlci. Se rîdea, se glumea. O companie din regimentul meu abia reuşea să ţină lumea la oarecare distanţă de cadavrele executaţilor. (Dacă aş fi fost concentrat, gîndeşte-te că aş fi putut fi şi eu acolo, de gardă!). Cine nu răzbea pînă în primul rînd nu vedea nimic. O cucoană de lînga mine zicea:

- Ar trebui să se ţie ordine, să ne pună pe două rînduri, să vadă fiştecare.

Oameni din împrejurimi aduseseră scări de lemn și cine voia să vadă mai bine plătea 2 lei ca să se urce şi să privească de sus, peste rînduri.

- Nu face! zicea un tip care plătise 2 lei, dar rămăsese dezamăgit. Nu face, nu se văd decît picioarele.

Totul mi s-a părut atroce, umilitor, deşănţat. Se pare că acelaşi spectacol s-a repetat întocmai la Craiova, la Ploiești, la Turnu Severin. Radio Londra zicea aseară că sînt „zeci de executări.”

Important de precizat că Mihail Sebastian, ca evreu, avea în legionari niște dușmani de moarte.

Cu toate acestea, democratul, europeanul, civilizatul Mihail Sebastian tresare indignat la spectacolul barbariei folosite de Stat împotriva celor opt dușmani de-ai săi.

Pe seama citatului din Mihail Sebastian am scris și publicat în volumul Un pesimist la sfîrșit de mileniu, apărut în 1999, eseul intitulat D-ale românismului.

Cînd am scris acest eseu nu trăisem experiența spectacolului numit Scoaterea în cătușe din sediul DNA în transmisie directă.

Recitit acum, eseul îmi explică de ce se grăbeau televiziunile de știri să transmită în direct spectacolul ieșirii Victimei în cătușe.

Pentru că el nu diferea cu nimic de spectacolul celor opt cadavre întinse pe jos la locul unde se petrecuse execuția fără judecată, transformate de bucureșteni în scenă de spectacol atroce.

În septembrie 1939, la locul barbariei se grămădeau bucureștenii, gata să plătească doi lei pentru a putea vedea executații.

În anii Scoaterii în cătușe, telespectatorii se grăbeau să ia loc în fața televizoarelor pentru a urmări spectacolul execuției publice a acuzaților.

N. B. Cîți dintre așa zișii intelectuali de azi, urmînd exemplul lui Mihail Sebastian, și-au notat în Jurnale repulsia provocată de Spectacolul transmiterii în direct a Ieșirii în cătușe?