Editura Evenimentul si Capital

SPECIAL: Anotimpul iubirii

d14c75cdb961b72e74765ba55c668a86
Autor: | | 0 Comentarii | 0 Vizualizari

Liana Otilia Alexandru, fostă Pătraş, interfaţa suavă a Realităţii TV, vorbeşte despre fericirea trăită alături de soţul ei.

Pentru unii, actul acela care vine odată cu trecerea pe la Starea Civilă şi prin Biserică nu modifică nimic, ci este doar expresia respectării regulilor Cetăţii. Pentru alţii, dimpotrivă, schimbă cumva perspectiva asupra partenerului de viaţă şi asupra traiului în comun. „E tot ce mi s-a întâmplat mai frumos şi mai autentic. Simt că, de când ne-am căsătorit, eu şi Cosmin am crescut împreună în relaţie, am învăţat unul de la celălalt să ne bucurăm mai mult, să trecem mai uşor peste ce ne supără, să fim mai optimişti. Am siguranţa că tot ceea ce dăruiesc e primit frumos şi mi se întoarce cu mult mai mult”, spune Liana. Sub semnul lui Maurice Béjart Povestea dintre Liana şi Cosmin a început cu un proiect comun şi cu un spectacol Maurice Béjart. „Cosmin m-a citit, într-un interviu, apoi m-a invitat la GFK şi mi-a propus să lucrăm împreună pentru un proiect.” În timp, proiectul avea să capete şi alte conotaţii, ceva mai personale, iar Cosmin, specialist în branding şi strategie, nu a avut nevoie de prea multe tehnici de persuasiune pentru a-i răpi inima Lianei. Un spectacol bine ales şi contextul favorabil i-au făcut pe amândoi fericiţi. „Am rămas prieteni, ne-am scris sute de e-mailuri, până când, într-o zi, m-a invitat la repetiţiile pentru spectacolul lui Maurice Béjart, la Teatrul Naţional. N-am cum să uit vreodată acel spectacol”, povesteşte Liana. Cum confirmarea că şi-au găsit jumătatea insista cu fiecare moment petrecut împreună, cei doi au hotărât să-şi unească destinele, în cel mai discret mod cu putinţă. Enigmatică şi îndrăgostită până în al nouălea cer, Liana Otilia Pătraş s-a transformat, în acte, în Liana Otilia Alexandru, pe tărâmul lui Gaudi. Cununie pentru părinţi şi prieteni „Am visat mult la Cosmin, nu credeam că poate să mi se întâmple el în viaţă. Şi pentru că ne-am căsătorit civil în cea mai frumoasă zi de octombrie, la Barcelona, dar... fără ştirea nimănui, am vrut să dăruim cununia religioasă părinţilor şi prietenilor.” Aşa că, la începutul lui iunie, şi-a pus rochia de mireasă şi a păşit la braţul soţului ei în biserică. „Slujba a fost foarte emoţionantă pentru noi, iar la petrecere ne-am veselit mult şi am dansat enorm. Ne-am amuzat apoi, spunând că am mai face o nuntă, doar ca să ne putem distra încă o dată la fel”, povesteşte Liana. Impecabilă la pupitrul ştirilor, cu o aparenţă de fragilitate care aduce farmecul feminităţii în platoul Realităţii, Liana pare mereu cumva deasupra evenimentelor pe care le relatează. Conştientă de puterea ei de seducţie, ştie să-şi dozeze calităţile astfel încât să nu fie percepută drept doar o fată graţioasă care citeşte prompterul. „Frumuseţea e în bună măsură adecvarea la context. Crainicele pe care le vedem la CNN sunt frumoase mai degrabă prin prestanţă, farmec, atitudine, echilibru. Cred că şi pe ecran, ca peste tot, e frumos ce e cu măsură; ce e în exces devine incompatibil, nepotrivit”, adaugă Liana.

Pagina 1 din 1


Tag-uri:

Alte articole din categoria: Divertisment

libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK

Articole salvate