Spania va cere ONU înfiinţarea unui tribunal pentru TERORISM

Spania va cere ONU înfiinţarea unui tribunal pentru TERORISM

Spania va propune la ONU înfiinţarea unui tribunal internaţional specializat în anchetarea actelor de terorism, din care ar putea face parte şi ţări care nu acceptă competenţa Curţii Penale Internaţionale.

Ministrul spaniol de Externe, José Manuel Garcia-Margallo, a vorbit despre acest proiect luni, în cadrul unei reuniuni ministeriale desfășurate la Barcelona.

Acesta a subliniat că Spania va propune reluarea unei idei mai vechi, care datează din 1937, şi anume "înfiinţarea unei curţi penale internaţionale specializate în acte de terorism".

José Manuel Garcia-Margallo a discutat acest subiect inclusiv cu omologul său italian Paolo Gentiloni, cu care s-a întâlnit pe 9 aprilie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ideea înfiinţării unui astfel de organism a apărut după asasinarea regelui Alexandru al Iugoslaviei, în 1934, la Marsilia, de către naţionalişti croaţi. Nouăsprezece ţări au aderat pe atunci la acest proiect.