Sorin Oancea explică declarațiile date ca martor din dosarul lui Marian Vanghelie

Sorin Oancea explică declarațiile date ca martor din dosarul lui Marian Vanghelie

Directorul postului B1TV, Sorin Oancea, a făcut astăzi o serie de declarații care oferă mai multe detalii despre audierea sa ca martor și declarațiile date în fața procurorilor în dosarul în care DNA l-a trimis în judecată pe primarul suspendat Marian Vanghelie.

După ce declarațiile date Sorin Oancea în timpul audierii sale ca martor în dosarul respectiv au apărut ieri în mai multe publicații, directorul postului B1 TV a oferit astăzi, pentru psnews.ro, o serie de lămuriri suplimentare cu privire la acest subiect.

"Am fost invitat la un moment dat şi m-a întrebat un comisar-şef dacă e adevărat că m-am văzut cu Vanghelie. Ei nu-ţi dau o copie după ce declari. Problema e că eu la multe dintre întrebările alea am răspuns: «nu ştiu/nu-mi amintesc», pentru că, în momentul în care m-au invitat, n-au vrut să-mi spună despre ce e vorba. Că m-aş fi dus documentat. Tu răspunzi la nişte întrebări. Tot ce am spus eu acolo, în declaraţia dată ca martor la DNA, este corect şi adevărat. Problema mea e cum interpretează procurorii atunci când trimit în judecată, cât de mult forţează interpretarea", a declarat pentru sursa citată Sorin Oancea.

Directorul postului TV a mai precizat că "procurorii m-au întrebat cu cine m-am văzut: cu Marian Vanghelie sau cu Marin Dumitru? Cu Dumitru – îl ştiam din anii ’90, de la Antena 1. El a venit, a încheiat un contract de publicitate şi, cu asta, basta!".

Ne puteți urmări și pe Google News