Sondaj Gallup: Americanii acordă cea mai mare ÎNCREDERE Angelei Merkel. Trump pierde teren

Sondaj Gallup: Americanii acordă cea mai mare ÎNCREDERE Angelei Merkel. Trump pierde teren

Este încredibil cât de tare a scăzut Donald Trump în încrederea poporului său şi numai. Cel puţin asta arată sondajul Gallup, efectuat în 134 de țări, publicat la un an de când președintele american s-a instalat la Casa Albă. Sondajul arată că imaginea sa este mai puțin bună decât o avea Obama sau Bush, atingând nivelul cel mai jos din istorie.

Ce este interesant în acest sondaj: pe teritoriul american liderul lumii creditat cu cea mai mare încredere în acest moment este  Angela Merkel, care se bucură de încrederea a 31% din cei intervievați, urmata de liderii Chinei comuniste, cu 28%, și apoi de liderii americani cu 24%, la egalitate cu liderii Rusiei, notează Europa Liberă.

Și în țările Asiei, cancelara Angela Merkel este politicianul ale cărei politici se bucură de cea mai mare aprobare.

Cea mai dramatica scădere, de 40% sau chiar mai mult se constată în Portugalia, Belgia, Norvegia și Canada. În aceste țări, în 2016, majoritatea cetățenilor lor aprobau politicile americane, iar acum, majoritatea le dezaprobă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Per total, 43% din cetățenii țărilor aflate în acest sondaj dezaproba politica americană, 36% - pe cea a liderilor Rusiei și 30% pe cea a Chinei comuniste.

În alte țări, tendința este contrară și aprobarea politicilor americane ale administrației Donald Trump a crescut cu 10% sau mai mult – în Liberia, (cu 10%) Macedonia (cu 15%) Israel (cu 14%) Belarus (11%), Croația (10%). Țările cele mai pro-americane, potrivit sondajului Gallup, sunt Kosovo, cu 75%, și Albania, cu 72%.

În România 41% dintre cei intervievați aprobă politicile actualei administrații americane, în timp ce în Bulgaria procentul este de 28%. Țara din Balcani care exprimă cel mai scăzut grad de aprobare a politicii americane este Serbia, 16%.