Editura Evenimentul si Capital

Soluţia găsită de PNL pentru organizaţia din Bucureşti

Autor: | | 0 Comentarii | 157 Vizualizari

Pe lângă subiectul spinos al fuziunii sau alianţei dintre PNL şi UNPR, liberalii trebuie să rezolve în aceste zile şi situaţia de la organizaţia PNL Bucureşti, rămasă fără conducere după ce Cătălin Predoiu a demisionat. Situaţia este una tensionată, în condiţiile în care mai sunt circa 4 luni până la alegerile parlamentare.

Cel mai probabil un Birou Politic Naţional al PNL pe această temă va avea loc săptămâna viitoare. După varianta eşuată cu Gheorghe Piperea, liberalii se pare că au găsit o altă variantă.


Astfel, pentru şefia PNL Bucureşti sunt două variante: fie Vasile Blaga îşi va asuma conducerea organizaţiei, fie filiala va fi condusă de cei doi co-preşedinţi Alina Gorghiu şi Vasile Blaga până în septembrie, urmând ca atunci să fie organizate alegeri, au precizat surse liberale pentru EVZ.

La sectoare, şefii de organizaţii vor fi:

Sectorul 1: Ovidiu Raeţchi

Sectorul 2: Anca Boagiu

Sectorul 3: Eugen Nicolaescu

Sectorul 4: Adriana Saftoiu

Sectorul 5: Un liberal apropiat de fostul şef al organizaţiei, Cristi Olteanu

Sectorul 6: Alex Coita



Tag-uri:

Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 23:51 Tudose, ATACAT fără MILĂ de presa internațională: „Dragnea pierde din popularitate chiar dacă...” 22:39 Cine este Mihai Tudose, premierul PSD: Profesor la SRI, acuzat de plagiat, mic maestru în șah - biografie 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 20:03 EXCLUSIV EVZ - Directorul de cabinet al lui Mihai Tudose a lucrat 13 ani pe „analiză-sinteză” în sistemul de siguranță națională, iar soția lui lucrează la UM 0472 și predă la SRI / DOCUMENTE 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 18:22 MIHAI TUDOSE era prieten apropiat cu „Anaconda”, generalul SRI Elena Istode. TUDOSE a fost ACUZAT de PONTA că este OFIȚER ACOPERIT! 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT 10:03 CULISELE CEx PSD. Drumul NOMINALIZĂRII lui Mihai Tudose spre Palatul Cotroceni

Articole salvate