Solistul Pharrell Williams, tată de tripleți

Solistul Pharrell Williams, tată de tripleți

Solistul şi compozitorul american Pharrell Williams - devenit celebru după lansarea piesei „Happy” - şi soţia sa, top-modelul Helen Lasichanh, au anunțat că au devenit părinții unor tripleți.

 Potrivit revistei americane Vanity Fair, tripleții s-au născut la începutul lunii ianuarie 2017. Căsătoriţi de patru ani, Pharrell Williams şi soţia sa sunt deja părinții unui băiețel, Rocket.

Deşi sarcina soţiei a fost făcută publică în septembrie 2016, cei doi părinţi nu au vrut să divulge prenumele celor trei micuţi. Cuplul este, de obicei, foarte discret în privinţa vieţii private. Purtătorul de cuvânt al artistului a declarat că tânăra mamă și bebelușii „sunt fericiți și sănătoși”. Top-modelul și-a recăpătat repede forma, pozând alături de soţul său, în vârstă de 42 de ani, cu ocazia decernării premiilor Golden Globes, notează agenția Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News