Editura Evenimentul si Capital

Solicitarea privind arestarea lui Florin Popescu, RESPINSĂ de Camera Deputaților

13-12/09florin_ND-465x390
Autor: | | 14 Comentarii | 390 Vizualizari

Deputații au respins, astăzi, solicitarea DNA privind încuviințarea arestării deputatului Florin Popescu. Dintre parlamentarii prezenţi, 224 s-au pronunţat împotriva arestării preventive şi 78 în favoarea acesteia.

UPDATE: Florin Popescu: Le mulțumesc colegilor că au avut încredere în mine că nu sunt un pericol public. Rămân la dispoziția justiției, care sper că va fi independentă. Întrebat de ce s-a închinat în timp ce colegii săi votau: "Am avut emoții, evident."

Popescu le-a cerut marţi colegilor săi să nu îl considere un pericol public, adăugând că nu s-a opus niciun moment bunului mers al Justiţiei.

"Vin astăzi în faţa dumneavoastră încercând să vă conving că nu sunt un pericol public. Este vorba despre o chestiune care s-a întâmplat acum doi ani, în perioada Sărbătorilor Pascale, nicidecum în campanie electorală şi nu m-am opus niciun moment bunului mers al Justiţiei. De altfel, în perioada de o lună de când s-a declanşat această operaţiune am fost săptămânal la Parchet pentru clarificări şi nu am de gând să fug din faţa Justiţiei. Mulţumesc Comisiei juridice care a dat raport negativ cererii de arestare şi vă solicit şi dumneavoastră să nu mă consideraţi un pericol public. Nu facem astăzi un act de justiţie, ci pur şi simplu, având în vedere că de un an şi jumătate suntem colegi cred că nu e nimeni de aici prezent care poate spune că aş fi un pericol public. Pe unii vă cunosc de mai multă vreme şi cred că v-am convins de asta", a spus Florin Popescu, citat de Agerpres.

La dezbaterile în plen, de la începutul lunii mai, pentru încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu s-au pronunţat reprezentanţii grupurilor parlamentare PDL, PNL şi PP-DD, care au susţinut că cetăţenii trebuie să fie egali în faţa legii iar afacerile judiciare trebuie soluţionate în Justiţie, şi nu în plenul Parlamentului.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat un raport de respingere a cererii de arestare preventivă a lui Florin Popescu. Dintre cei 23 de deputaţi prezenţi la şedinţa respectivă (din 27), 15 au votat împotrivă, şapte în favoarea solicitării şi unul s-a abţinut.

Deputatul Florin Popescu a fost audiat la sfârşitul lunii aprilie de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, după ce ministrul Justiţiei a trimis conducerii forului legislativ solicitarea DNA de arestare preventivă a acestuia.

Potrivit DNA, în cursul anului 2012, Florin Popescu, folosind influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al PDL Dâmboviţa, i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale cantitatea de 50.000 - 60.000 pui grill (60 - 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa în campania electorală pentru alegerile locale din iunie 2012, când a candidat pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

DNA susţine că, pentru a împiedica descoperirea faptei de corupţie, omul de afaceri a livrat produsele în pungi neinscripţionate, dintr-un spaţiu de depozitare închiriat şi folosit de o societate comercială care nu îi aparţinea.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
16:33 „Guvernul în stare de alertă”: Mihai Tudose și-a anunțat miniștrii că vor munci „non-stop” 14:27 Tăriceanu va rupe coaliția de guvernare dacă PSD mărește impozitului pe venit. Amenințări pentru noul cabinet Mihai Tudose 14:07 Tudorel Toader: „Justiția trebuie resetată. Scârțâie din toate încheieturile” 14:40 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 14:11 Lista oficială: NOII MINIȘTRI din Guvernul Mihai Tudose. Biografiile și LUCRURILE ASCUNSE ale membrilor viitorului cabinet 13:30 LIVE TEXT - PSD și-a ales noii miniștri. SURPRIZELE pregătite de Liviu Dragnea. Numărul 2 din PSD regretă cabinetul Grindeanu - surse. Justiția, aruncată între PSD și ALDE 11:34 Lider PSD RUPE TĂCEREA: „Dragnea NU E INFAILIBIL. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose”

Articole salvate