Editura Evenimentul si Capital

Şoferii de pe Salvare, hoţi de benzină

8beae230680daefe86eaeaf73f2af7c0
Autor: | | 9 Comentarii | 0 Vizualizari

Sustragerile de carburant şi certurile pe şpăgi i-au demis pe şefii Serviciilor de Ambulanţă din Bucureşti şi Ilfov.

Doctorul Ovidiu Cismaru, şeful Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti (SAMB), a fost demis, ieri, la cererea subsecretarului de stat Raed Arafat, după ce inspectorii au constatat mai multe nereguli în sistem. Principala acuzaţie pe care aceştia i-au adus-o şefului Ambulanţei a fost că medicii de pe Salvare întârzie zeci de minute la intervenţii din cauza comunicării defectuoase. „Cei din dispecerat folosesc, în paralel, două softuri: unul de la 112 şi altul de la 961. Nu este normal să se întâmple asta!“, a spus Raed Arafat. La rândul său, şeful SAMB a pus controlul pe seama unui „război mai vechi“ cu doctorul Arafat. „El crede în ambulanţa cu pompieri, eu în cea cu medici!“, ne-a declarat Ovidiu Cismaru. Truse descompletate, „fumuri“ în maşină Directorul Autorităţii de Sănătate Publică, Adrian Neacşu, susţine că a sesizat de mai multe ori Serviciul de Ambulanţă Bucureşti să treacă la utilizarea unui singur soft. „Aveau inclusiv buget pentru asta“, a declarat, ieri, Neacşu. Fostul manager SAMB afirmă, în schimb, că el însuşi a făcut memorii către minister, prin care a cerut trecerea la un singur program de date. „Serviciul de Telecomunicaţii a refuzat să îl implementeze“, a spus Cismaru. Dar softul este doar una dintre problemele scoase ieri la iveală. În urma controlului, s-a descoperit că şoferii de pe ambulanţe nu consemnau în foile de parcurs numărul de kilometri efectuaţi, ceea ce le permitea să fure benzină. În plus, ambulanţele nou-achiziţionate de Ministerul Sănătăţii nu erau folosite, fiind preferate cele vechi, iar trusele medicale erau descompletate. În maşinile de Salvare se fuma fără nicio restricţie, iar echipajele plecau la intervenţii chiar dacă nu erau prezenţi toţi membrii. Certuri pe şpagă Raed Arafat a semnalat şi faptul că existau certuri pe şpagă între personalul medical şi ceilalţi angajaţi de la SAMB. „Se făceau presiuni pentru a obţine foloase materiale de la medici, pe motiv că ei nu mai vin să facă de serviciu dacă nu primesc ceva în schimb“, a sugerat Arafat. O altă acuzaţie pe care membrii corpului de control au adus-o şefului Ambulanţei s-a legat de un contract pe care acesta îl încheiase cu o firmă de îmbălsămări. Pentru că medicii de familie nu lucrează în weekend, cei de pe ambulanţă pot da certificate de deces. Odată cu documentul, medicii le ofereau însă rudelor decedatului şi un număr de telefon de la o anumită companie de servicii funerare. În schimb, firma dona bani unei fundaţii aparţinând medicului Cismaru. Nereguli asemănătoare au fost descoperite şi la Serviciul de Ambulanţă Ilfov, unde s-a decis, de asemenea, ca managerul să fie demis. „Am descoperit cheltuieli nejustificate pe combustibil, a căror valoare se ridica la un miliard de lei. O maşină ARO, destinată unor sarcini administrative, consumase 10.000 de litri de benzină în numai cinci luni, asta în condiţiile în care autoturismul nu funcţiona“, a exemplificat Arafat.

Pagina 1 din 1
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Bucureşti

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
12:03 Ponta a dat lovitura în Parlament: PSD și ALDE au pierdut majoritatea în Camera Deputaților! 08:40 "HOȚUL" PONTA SE bate cu "PENALUL" DRAGNEA. Un conflict pentru neliniștea PSD, plus posibila răsturnarea a lui Dăncilă. EDITORIAL DE DAN ANDRONIC 11:06 Băsescu ARUNCĂ BOMBA! România este în PERICOL. Procedura care a generat ALERTĂ în rândul guvernanţilor 09:53 Dan Andronic anunţă procedura de INFRINGEMENT împotriva României pentru NERESPECTAREA prezumției de NEVINOVĂȚIE în dosarele PENALE 10:28 Ludovic Orban, AUDIAT la Parchetul General. A fost chemat pentru a se constitui parte vătămată în dosarul în care a fost achitat 23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate