Șocant! Sora mai mică a lui Kim Kardashian a cazut și ea victima unui hoț

Șocant! Sora mai mică a lui Kim Kardashian a cazut și ea victima unui hoț

Sora după mamă a lui Kim Kardashian, Kendall Jenner, a anunțat poliția că a fost victima unui furt de bijuterii în valoare de 200.000 de dolari care au fost sustrase din locuința sa din Los Angeles.

Poliția a precizat pentru AFP că a primit un apel la serviciul de urgență 112 la ora 01.15 în noaptea de miercuri spre joi pentru a semnala un furt la adresa modelului care este și un star al emisiunilor de tip reality-show, dar identitatea sa nu a fost confirmată. Niciun suspect nu a fost identificat până în prezent.

Site-ul specializat în celebrități TMZ scrie că Kendall Jenner, 21 de ani, a avut o petrecere la domiciliu ei și că a ieșit din casă spre miezul nopții. La revenirea sa în casă o oră mai târziu, ea a descoperit că sertarul în care își ținea bijuteriile era deschis. La un moment dat în timpul nopții, tânăra a auzit o alarmă care indica că o ușă a fost deschisă dar nu a dat importanță acestui lucru, scrie Agerpres. 

Ușile domiciliului său nu au fost forțate și pare clar că hoții știau unde se aflau bijuteriile, a apreciat o sursă din poliție citată de site. Kendall Jenner este una dintre protagoniștii emisiunii de reality-show "Keeping up with the Kardashians".

Ne puteți urmări și pe Google News

Sora sa mai mare și marea vedetă a familiei, Kim Kardashian, a fost victima unui furt la Paris în octombrie anul trecut. Cinci hoți au neutralizat portarul de noapte în hotelul în care vedeta locuia, iar apoi doi dintre ei, mascați și cu ecusoane de polițiști, au urcat în apartamentul ei. Valoarea totală a jafului a fost de nouă milioane de euro, cel mai mare jaf asupra unei persoane particulare din ultimii 20 de ani în Franța. Zece suspecți au fost inculpați în acest caz, dintre care nouă sunt cercetați în stare de arest.