Situaţie alarmantă în Australia. Metodele BARBARE la care recurg femeile pentru jihadiştii din gruparea ISIS

Situaţie alarmantă în Australia. Metodele BARBARE la care recurg femeile pentru jihadiştii din gruparea ISIS

Un număr îngrijorător de australience pleacă în Irak şi Siria pentru a se căsători cu jihadiştii din gruparea Statul Islamic (SI) dar nu este 'aventura romantică' pe care o aşteaptă, a avertizat joi şefa diplomaţiei australiene, Julie Bishop.

Cel puţin 110 australieni au plecat să lupte în rândurile jihadiştilor în Orientul Mijlociu şi 30-40 de femei se află printre ei sau îi susţin activ în Australia, conform cifrelor date publicităţii de serviciile de securitate.

'Vedem din nefericire oameni din ce în ce mai tineri care vor să meargă în Siria şi în Irak şi există un număr în creştere de femei tinere', a declarat Julie Bishop, întrebată despre cazul a trei adolescente suspectate că au plecat de la Londra pentru a se alătura SI.

'Asta sfidează orice logică. Familia şi prietenii trebuie să reuşească să-i oprească pe tinerii în pericol înainte de a fi prea târziu', a mai spus ea, făcând referire la cazul Amirei Karroum, de 22 de ani, plecată înainte de Crăciun din Sydney şi ucisă în Siria. 'Nu a murit ca o martiră. Moartea ei e tragică şi fără sens', a spus Julie Bishop.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit şefei diplomaţiei australiene, aceste femei pleacă pentru că sunt atrase de luptătorii terorişti străini, îşi însoţesc partenerul sau sunt în căutarea unui soţ. Propaganda pe internet le face să creadă că vor găsi unul în Irak sau în Siria, a adăugat ea.

'Această organizaţie teroristă are un comportament reprobabil faţă de femei. (...) Atitudinea lor faţă de ele este oribilă şi tinerele nu trebuie să se lase înşelate şi să creadă că vor trăi o aventură romantică', a afirmat ea.

Ea a precizat că guvernul desfăşoară acţiuni pe lângă comunitatea musulmană pentru a avertiza în legătură cu riscurile unei astfel de călătorii.

Potrivit France Presse, în jur de 550 de femei ar fi plecat din Europa pentru a li se alătura jihadiştilor.

Declaraţiile Juliei Bishop au loc după anunţul de marţi privind moartea unui australian în Siria, care lupta împotriva jihadiştilor alături de kurzi, fiind primul occidental pro-kurd care moare în regiune.