Viaţa într-un cătun din Munţii Poiana Ruscăi pare un nesfârşit test de supravieţuire, mai ales iarna. 10 oameni îl mai trec, zi de zi. De joia trecută şi până ieri la Vadu Dobri nu s-a putut ajunge nici măcar pe jos. Situaţia aproape că face parte din normalitatea locului.

Vadu Dobri e un nume cunoscut doar românilor care au făcut armata „la rachete”. Aici erau ameninţaţi „rachetiştii” de la celelalte unităţi de profil din ţară că vor fi trimişi dacă fac boacăne. De 20 de ani, unitatea militară s-a desfiinţat, iar interesul autorităţilor statului pentru zonă a dispărut.

Spre Vadu Dobri există, cel puţin pe hartă, cinci drumuri de acces, toate rămase de pe vremea-n care unitatea militară funcţiona. Acum nu mai e practicabil niciunul, nici măcar vara. Decum au venit ninsorile, cei 10 oameni care nu vor să plece din casele în care s-au născut, au rămas izolaţi.

 

O deszăpezire ca steagurile lui Pristanda

 

La Vadu Dobri a început să ningă abundent încă de joia trecută. Duminică, niciunul dintre cele cinci drumuri de acces spre satul retrogradat la statut de cătun nu putea fi parcurs. „Drumul de la noi spre Vadu Dobri nu poate fi parcurs nici măcar vara, pe uscat, decum iarna. I-am dus pe şefii de la Consiliul Judeţean astă vară şi le-am arătat”, spunea duminică la amiază primarul comunei Bunila, Romulus Stroia”. În aceeaşi zi, subprefectul de Hunedoara, Fabius Kiszely, afla de la noi că are în judeţ cel puţin o localitate izolată: „Păi să mă sune primarii, dacă au probleme, că până acuma n-am bătut pe niciunul, deşi unii ar cam merita-o”, răspundea subprefectul, mai în glumă, mai în serios.

Luni dimineaţa, la Consiliul Judeţean Hunedoara se ştia că unul dintre drumurile spre Vadu Dobri e, în sfârşit, deschis circulaţiei. Nimic mai fals. Cei 10 din cătun erau, în continuare, singuri între nămeţi. Situaţia s-a rezolvat abia marţi la amiază.

 

Pâine veche şi mămăligă

 

Sorin Popa are 45 de ani şi este cel mai tânăr locuitor permanent al cătunului Vadu Dobri. Spune că şi el şi consătenii lui sunt obişnuiţi cu zăpezile mari. Problema este însă că, în cazul în care i se face cuiva rău, Ambulanţa n-are nicio şansă să ajungă aici. „Ştiţi cum ne descurcăm? Mai mâncăm din porcul tăiat la Crăciun, ne mai mulţumim cu pâine veche de două săptămâni, ne mai facem o mămăligă. Eu sunt cel care-i trimis cel mai des la cumpărături în oraş (la Hunedoara, la 60 de kilometri distanţă – n.red.). Cobor cu ce pot şi mă întorc cu un taxi care ne costă 150 de lei. Cumpăr pentru fiecare ce are nevoie, de la medicamente şi pansamente până la ceapă şi cartofi, că astea nu s-au mai făcut, anul ăsta, la noi”.

Deşi sunt puţini şi bătrâni, localnicii din Vadu Dobri cresc, fiecare, câte unul sau doi porci, câteva văcuţe şi vreo 10 – 20 de oi. Ele sunt salvarea lor, mai ales pe timp de iarnă. O mămăligă cu brânză, la cină, stropită cu un pahar de vinars (ţuică – n.red.) îi ajută să mai uite de necazul izolării.

 

Vremurile de altă dată

 

„Când eram eu copil, erau pe puţin 50 – 60 de familii aici, adică peste 200 de oameni. La fiecare pas dădeai sau ţi se dădea «Bună ziua» prin sat. Acum e pustiu, incredibil de pustiu. Şi atunci erau ierni grele, dar măcar era unitatea militară, aici, aproape. Când veneau cu provizii pentru soldaţi ne mai aduceau şi nouă câte-o pâine proaspătă. Ba chiar, câte-un bătrân bolnav era dus la spital cu elicopterul Armatei. Acuma... Acuma mai suntem doar un punct pe hartă care, pentru unii, nu înseamnă mai nimic, din păcate”, povesteşte Sorin Popa.

 

Cele cinci zile de izolare din Vadu Dobri nu sunt nici primele nici ultimele. Localnicii sunt convinşi că vor mai păţi la fel cel puţin o dată până la finele acestei ierni. Sunt nemulţumiţi, dar oarecum resemnaţi. Au probleme şi cu apa. Izvoarele „captate” şi duse prin câteva ţevi subţiri au îngheţat. Cine are fântână în curte, se descurcă. Cine nu, topeşte zăpadă. Iar zăpadă e destulă, la Vadu Dobri, cel puţin până la sfârşit de aprilie, început de mai.