Simona Halep merge în „optimi” la Indian Wells. Hănescu, învins de Djokovici

Simona Halep merge în „optimi” la Indian Wells. Hănescu, învins de Djokovici

Jucătoarea româncă de tenis va lupta pentru un loc în „sferturi” cu Eugenie Bouchard (Canada), locul 19 WTA.

UPDATE: Simona Halep (locul 7 WTA) a reușit să se califice în optimile de finală ale turneului de tenis de la Indian Wells, dotat cu premii în valoare totală de aproape 6 milioane de dolari. Jucătoarea româncă a învins-o duminică seară, în turul III al întrecerii, oe cehoaica Lucie Safarova, scor 6-2, 4-6, 6-4. Simona a început tare și a câștigat fără probleme primul set, însă l-a cedat pe cel de-al doilea. Sportiva din Constanța a avut emoții mari în „decisiv”, când adversara ei conducea cu 4-3 și beneficia de serviciu. Simona Halep a revnit însă miraculos și a întors soarta meciului, câștigând cel de-al treilea set cu 6-4. În „optimi”, Halep va juca împotriva canadiencei Eugenie Bouchard (locul 19 WTA), care a trecut în turul III de italianca Sara Errani, scor 6-3, 6-3. Victor Hănescu (locul 87 ATP) s-a oprit în turul II al turneului de la Indian Wells, fiind învins în două seturi, 6-7, 2-6, de sârbul Novak Djokovici, numărul 2 mondial. „Hane” a reușit un prim set foarte bun, în care a condus cu 3-2, 5-4 și 6-5, dar, din păcate, a ratat două mingi de set și a pierdut apoi la tie-break. În actul secund, Hănescu n-a mai putut ține ritmul și a cedat cu 6-2. Aceasta a fost cea de-a 7-a întâlnire dintre Victor Hănescu și Novak Djokovici, sârbul câștigând de fiecare dată. În turul precedent, românul îl învinsese cu 7-5, 3-6, 6-4 pe francezul Stephane Robert (locul 96 ATP). /// Simona Halep a acces fără probleme în turul III al turneului de tenis de la INdian Wells, după victoria în două seturi, scor 6-2, 6-2, repurtată în fața precedentă în fața japonezei Kurumi Nara. Românca, favorită numărul 6 a întrecerii, se va duela în acest tur cu jucătoarea cehă Lucie Safarova, locul 28 WTA şi cap de serie numărul 26. Meciul este programat duminică seară, în jurul orei 20.00.