Simona Halep a solicitat intervenția antrenorului. Ce i-a transmis Victor Ioniță

Simona Halep a solicitat intervenția antrenorului. Ce i-a transmis Victor Ioniță

În primul set al partidei câștigate, astăzi, în turul al treilea al turneului de la Miami, Simona Halep a solicitat intervenția tehnicianului Victor Ioniță.

Victor Ioniță a încercat să-i dea câteva sfaturi elevei sale, și i-a spus Simonei că trebuie să-și miște picioarele foarte mult, să servească pe corp și să fie mai reactivă.

„Mi se pare că loveşti mingea foarte bine, dar ai oprit picioarele. Trebuie să le mişti tot timpul. Continuă să serveşti pe corp. Trebuie să fii reactivă, să nu dai moale după retur. Nu trebuie să apuce să preia controlul. Trebuie să rămâi solidă, chiar dacă ai avut o şansă la 3-2 şi ai greşit o minge uşoară. Vor mai fi şi alte oportunităţi”, i-a spus Victor Ioniță.