Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Și animalele vor să fie vedete. Este uimitor modul în care știu să se facă remarcate | GALERIE FOTO

Animalele știu să se facă remarcate
Autor: | | 0 Comentarii | 1305 Vizualizari


Vezi galeria foto:

Numai cine nu a avut vreodată un animal de companie nu are habar ce pot face necuvântătoarele atunci când vor să fie în prim-plan.

Chiar dacă nu pot vorbi, animale, oricât de fioroase sunt ele, au momente când vor să fie vedete, așa că știu să ia partea Cezarului când li se ivește ocazia. 


Orgiile şi beţia. Învăţături din lumea antică despre strunirea petrecăreţilor dezlănţuiţi


Și după cum o demonstrează multitudinea de imagini cu animale domestice sau sălbatice, de la fluturi, la gorile, care circulă pe internet, nu sunt puține situațiile în care acestea sunt vedetele care pozează, chiar dacă intenția fotografului a fost cu totul alta. Creaturi mai mult sau mai puțin adoabile au făcut cum au știut și au reușit în mod cert să iasă în evidență.


Misterul dresorului de crocodili mâncat de reptile | VIDEO


Boredpanda prezintă o selecție cu cele mai amuzante astfel de exemple și este incontestabil faptul că animalele din imagini chiar au ajuns vedete, dată fiind audiența.


Petrecere caritabilă cu girafe şi sirene, la conacul lui Bilzerian, "Regele Instagram" | GALERIE FOTO şi VIDEO

Petrecere la conacul lui Dan Bilzerian Petrecere la conacul lui Dan Bilzerian Petrecere la conacul lui Dan Bilzerian Petrecere la conacul lui Dan Bilzerian Petrecere la conacul lui Dan Bilzerian



S-a SURPAT strada sub ea. O femeie a fost "îngiţită" în întregime | GALERIE FOTO

Gaura ce s-a căscat în pasaj a  Gaura ce s-a căscat în pasaj a  Gaura ce s-a căscat în pasaj a  Gaura ce s-a căscat în pasaj a  Gaura ce s-a căscat în pasaj a



Au crezut că aceste fotografii sunt reale. Imagini în Photoshop care au provocat confuzie | GALERIE FOTO

Fotografii trucate cu furtuni devastatore în Sydney Fotografii trucate cu furtuni devastatore în Sydney Fotografii trucate cu furtuni devastatore în Sydney Fotografii trucate cu furtuni devastatore în Sydney Fotografii trucate cu furtuni devastatore în Sydney



A minţit că are CANCER cerebral în fază terminală doar ca să câştige o AVERE | GALERIE FOTO

Belle Gibson Belle Gibson Belle Gibson Belle Gibson Belle Gibson


Cu ANIMALELE nu-i de joacă. Şi cele mai adorabile creaturi pot avea INSTINCT criminal | GALERIE FOTO

Cu animalele nu-i de joacă Cu animalele nu-i de joacă Cu animalele nu-i de joacă Cu animalele nu-i de joacă Cu animalele nu-i de joacă


Viața nu este un CARNAVAL. Brazilia reală surprinsă prin Google Street View | GALERIE FOTO

Viața în Brazilia surprinsă prin Google Street View Viața în Brazilia surprinsă prin Google Street View Viața în Brazilia surprinsă prin Google Street View Viața în Brazilia surprinsă prin Google Street View Viața în Brazilia surprinsă prin Google Street View





Credea că e alergică la ALCOOL. Avea de fapt o boală foarte GRAVĂ | GALERIE FOTO

Eve Addison Eve Addison Eve Addison Eve Addison Eve Addison




Nu tot ce este vechi este şi valoros. Fotografii de epocă ce îţi dau fiori | GALERIE FOTO

Fotografii de epocă bizare Fotografii de epocă bizare Fotografii de epocă bizare Fotografii de epocă bizare Fotografii de epocă bizare



Cum arată o noapte de patrulare cu polițiștii ruși la datorie | GALERIE FOTO

O noapte de patrulare cu polițiștii ruși O noapte de patrulare cu polițiștii ruși O noapte de patrulare cu polițiștii ruși O noapte de patrulare cu polițiștii ruși O noapte de patrulare cu polițiștii ruși




Alte articole din categoria: Divertisment

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
09:38 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 07:36 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 07:30 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 07:16 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 08:22 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 21:36 Gușă, previziune SUMBRĂ despre PSD: „Dragnea a pierdut războiul de supraviețuire în vârful partidului” 20:25 Scenariul-ȘOC! Cum poate Iohannis să STRICE planurile lui Dragnea 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu 16:55 CTP are un mesaj dur după moţiune: „ PSD e condus prin FRICĂ” 06:16 LIVIU DRAGNEA este în pragul SINUCIDERII POLITICE! Un lanț de greșeli a dus PSD în pragul scindării și pe punctul de a pierde puterea politică în cadrul alianței de guvernare. Ce câștigă VICTOR PONTA.

Articole salvate