O altă țară fostă comunistă se ridică împotriva politicienilor corupți. PROTESTELE sunt inspirate de cele din ROMÂNIA

O altă țară fostă comunistă se ridică împotriva politicienilor corupți. PROTESTELE sunt inspirate de cele din ROMÂNIA

Membri ai Partidului Democrat, de opoziție, au ridicat sâmbătă un cort de 300 de metri pătrați în fața biroului premierului albanez Edi Rama. Peste 10.000 de manifestanți au cerut pașnic alegeri libere și un guvern tehnocrat. Mai multe agenții de presă internaționale au comentat că protestul de la Tirana a fost inspirat de mișcările uriașe de protest din România, încă în plină desfășurare.

În urmă cu șapte ani, Rama își ridicase în același loc propriul cort, cerând renumărarea voturilor după alegeri parlamentare controversate, scrie agerpres.ro.

Albanezii vor alege un nou parlament pe 18 iunie, la patru ani după ce coaliția de stânga a actualului premier a preluat puterea de la Partidul Democrat. De atunci, coaliția a câștigat toate alegerile locale, iar democrații s-au plâns că sunt furați și au cerut reforme pentru garantarea unor alegeri corecte.

Cortul protestatarilor a blocat pe termen nedeterminat circulația pe o stradă importantă din Tirana, dar poliția nu a intervenit. Liderul democrat Lulzim Basha a cerut "alegeri libere sau deloc" și a chemat participanții la manifestație "să rămânem împreună ca să avem alegeri libere și corecte, ceea ce putem obține doar prin alungarea acestui guvern criminal și printr-un guvern tehnocrat". 

Ne puteți urmări și pe Google News

Partidul Democrat insistă asupra implementării recomandărilor făcute Albaniei de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și dorește adoptarea votului electronic, ca modalitate de a împiedica fraudele electorale.

Prim-ministrul Edi Rama nu se afla în țară, ci într-o vizită în Kosovo. El a comentat pe Facebook, afirmând că "adevăratele reforme nu sunt deloc ușoare și sunt adesea foarte dureroase. Dar nu există viitor sigur pentru țară, pentru societate și pentru copiii noștri dacă nu operăm cu curaj părțile putrede ale organizației statului".