Editura Evenimentul si Capital

SFINȚII TREI IERARHI - Trei faruri pentru navigația pe timp de furtună

Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul
Autor: | | 4 Comentarii | 1350 Vizualizari

La 30 ianuarie, Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfinţii Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Trei dintre cele mai proeminente figuri din întreaga istorie de 2000 de ani a creştinismului. Exemple de credinţă, învăţătură şi smerenie, atât de necesare în vremurile noastre măcinate de secularism.

Reproducem mai jos un articol preluat după agenţia de presă Basilica, despre uriaşele personalităţi ale Sfinţilor Trei Ierarhi, care au trăit în secolul al IV, numit şi "Veacul de Aur" pentru Biserică. Titlul și intertitlurile aparţin redacţiei EVZ.

Nevoia de repere în vremuri tulburi

Dacă Sfinţii Apostoli au fost cei dintâi într-un şir uriaş de mucenici şi mărturisitori din primele trei secole, odată cu Edictul de la Mediolan (Milano de astăzi - n.r. EVZ) din anul 313, practicarea, propovăduirea şi mărturisirea credinţei creştine capătă alte forme de manifestare mult mai complexe şi nuanţate. Într-o lume cosmopolită precum cea a Imperiului Roman, cu mulţimea de religii şi etnii, când creştinismul avea să devină religie de stat, valul de ispite se dublează. Apar ispitele din interiorul Bisericii, începe războiul întru cuvânt, iar în urma acestor mari provocări şi lupte cu ereziile, se stabilesc şi definesc învăţăturile dogmatice ale Bisericii. După Sfântul Atanasie cel Mare (295-373), care avusese un rol extraordinar (deşi era doar diacon pe atunci) la întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, a venit şi rândul Sfinţilor Trei Ierarhi ca prin felul lor de slujire, de teologhisire, de mărturisire a credinţei să arate prin cuvânt şi prin faptă trăirea în Hristos, precum şi icoana slujitorului lui Dumnezeu, a păstorului duhovnicesc, în Biserică. În ei se oglindesc virtuţile, atât cele personale, ale credinciosului desăvârşit, cât şi cele necesare păstorului, ale celui care răspunde şi poartă pe umeri grija de mântuirea altora. Sfinţi din familii de aristocraţi Obârşia lor nobilă, aristocratică vine să trezească în noi sentimentul nobiliar de fii ai lui Dumnezeu, născuţi prin harul Sfântului Duh în Sfânta Taină a Botezului şi hrăniţi cu cuvântul, harul şi puterea lui Dumnezeu. Cu Trupul şi Sângele dumnezeiesc al Domnului, Dumnezeului şi Împăratului nostru Iisus Hristos. Familiile în care s-au născut, majoritatea membrilor lor numărându-se în rândul sfinţilor, ne amintesc că adevăratele noastre familii sunt cetele sfinţilor ce-i numără pe apostoli, prooroci, ierarhi, mucenici, cuvioşi, drepţi. Virtuţile care au strălucit în Sfinţii Trei Ierarhi şi vor lumina până la sfârşitul veacurilor sunt: credinţa, faptele bune, postul, milostenia, rugăciunea, cunoştinţa, evlavia, răbdarea şi iubirea. Toţi trei au avut o credinţă de neclintit, desăvârşită. Dacă în tinereţe ea s-a manifestat în viaţa lor curată şi cinstită, sobră şi austeră, dar plină de altruism, la vârsta maturităţii ea s-a manifestat prin acte de curaj, îndrăzneală, răbdare şi darul facerii de minuni. Puterea credinţei şi a rugăciunii faţă cu puterea politică Sfântul Vasile cel Mare (330-379), recunoscut pentru asceza sa şi puterea rugăciunilor sale, încă de la începutul slujirii preoţeşti şi arhiereşti a înfruntat cu succes pe cei doi împăraţi romani Iulian Apostatul şi Valens, eretic arian. Biruindu-i prin înţelepciune şi rugăciune, salvând în defavoarea primului oraşul Cezareea Capadociei, iar de la al doilea obţinând bisericile ortodoxe confiscate şi date pentru slujire ereticilor arieni. Sfântul Grigore Teologul (330-381), printr-o credinţă şi o răbdare îngerească înfruntând injurii, hule, invidii, loviri cu pietre, a reuşit în patru-cinci ani prin puterea şi înţelepciunea cuvântului său să readucă la ortodoxie capitala Imperiului Bizantin - Constantinopol (aproape 300.000 de locuitori) căzută aproape în totalitate în erezia ariană. Sfântul Ioan Gură de Aur (354-407), încă de pe vremea când era preot în Antiohia, prin predică şi rugăciune, a salvat oraşul de la distrugere. Locuitorii antiohieni, revoltaţi de majorarea impozitelor, au distrus câteva statui ale împăratului Teodosie cel Mare, iar puternicul bazileu a luat hotărârea de a-l distruge. Adunând o armată de rugători-pustnici, Sfântul Ioan a înfruntat cu ea armatele imperiale, biruindu-le. Prin smerenie, bunătate, bună-cuviinţă a îmblânzit furia lor. Iar prin înţeleapta epistolă trimisă prin însuşi patriarhul Flavian, l-a îmblânzit pe împăratul Teodosie. Un duhovnic nu poate fi mare fără a fi smerit

 

Toţi trei au fost iubitori de fapte bune, practicând post aspru şi rugăciune neîncetată, în biserică şi în chilie, iar milostenia a fost constanta vieţii lor.

Toţi trei au iubit sărăcia şi smerenia. Deşi după terminarea studiilor universitare puteau să ocupe funcţii importante, de profesori, magistraţi sau prefecţi, au preferat viaţa săracă, pustnicească. Au căutat întotdeauna să păşească pe urmele Domnului Iisus Hristos, pe urmele apostolilor, profeţilor, martirilor şi pustnicilor, care nu aveau unde să-şi plece capul, dar erau prieteni iubiţi şi nedespărţiţi ai lui Dumnezeu.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate