SFÂRȘITUL EREI Putin? DECLARAȚIA care a AJUNS IMEDIAT la Washington. „Nu am astfel de PLANURI”

SFÂRȘITUL EREI Putin? DECLARAȚIA care a AJUNS IMEDIAT la Washington. „Nu am astfel de PLANURI”

Președintele rus, Vladimir Putin, nu este interesat de propunerea care vizează permisiunea de a conduce țara pentru trei mandate de șef de stat consecutive, conform informațiilor venite de la purtătorul de cuvânt al administrației, Dmitri Peskov.

Declarația care vizează planurile lui Putin vine în contextul în care autoritățile din Cecenia au înaintat o propunere în acest sens.

„Această chestiune nu se află pe agenda președintelui”, a spus Peskov, conform agenției TASS.

Când a fost întrebat despre această extindere, Putin a afirmat: „Cred că v-am spus deja ieri că nu am schimbat niciodată Constituția, în special pentru propriile mele interese. Și nu am nici astfel de planuri azi”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Joi, parlamentul cecen a votat în unanimitate o propunere care aduce o inițiativa legislativă pentru a prelungi puterile șefului statului la trei termene consecutive. Conform prevederilor constituționale actuale, Putin nu ar putea fi președinte al Rusiei pentru mai multe de doua mandate la rând.

Ultima mișcare politică a președintelui rus a fost înaintarea unei propuneri pentru premierul Rusiei.

Dmitri Medvedev a devenit din nou premier al Federaţiei Ruse, după ce recomandarea înaintată de președinte a fost votată, marți de Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus. La numai o oră după votul din Duma de Stat, Putin a semnat decretul privind numirea lui Medvedev „preşedinte al guvernului” rus.