Editura Evenimentul si Capital

SEXGATE-ul de la Huși, aproape de final. Episcopul Corneliu Bârlădeanu, la un pas de CATERISIRE

Autor: | | 4 Comentarii | 3570 Vizualizari


Arhiereii Mitropoliei Moldovei si Bucovinei vor viziona astăzi înregistrarea cu care a fost șantajat Episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, vicarul administrativ Marian Timofte declarând că trebuie să se pregătească pentru Liturghie, motiv pentru care nu poate privi astfel de imagini în weekend.

„Având în vedere că sunt preot și trebuie să mă pregătesc pentru Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, nu pot să privesc așa ceva. Amân pentru luni dimineața”, a declarat Timofte pentru Antena 3.

Reamintim că scandalul a început în urmă cu câteva săptămâni, atunci când trei preoți din eparhia Hușiului l-au acuzat pe episcop de mai multe fapte de corupție. După ce au fost reținuți pentru șantaj, în urma unor percheziții efectuate la domiciliile acestora au fost descoperite mai multe filmulețe compromițătoare, în fapt baza șantajului popesc. 

Caterisirea, cea mai aspră pedeapsă

Dacă se va lua cea mai aspră măsură de către arhiereii Moldovei și Bucovinei, P.S. Corneliu Bârlădeanu – Onilă în numele din buletin – poate fi caterisit, adică exclus din rândurile clerului, dar numai după ce cazul va ajunge la Sfântul Sinod, de la București.

Aceasta dacă P.S. Corneliu Bârlădeanu nu va alege singur să dezbrace sutana, definitiv. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a recunoscut că este pentru prima oră când BOR se confruntă cu un astfel de scandal uriaș, mai ales prin înalta funcție a celui acuzat de pederastie.

 

 

Loading...
Pagina 2 din 2



Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate