Editura Evenimentul si Capital

Senzaționala poveste a ceasului purtat 75 de ani de Regele Mihai. Colecționari din toată lumea speră că va fi scos la licitație

Autor: | | 8 Comentarii | 28021 Vizualizari

Încă o poveste dintre cele care transformă un personaj din lumea reală într-o legendă, cea a ceasului purtat aproape toată viața de Regele Mihai.

Elegantul accesoriu a fost observat pentru prima oară într-o fotografie din tinerețea monarhului. Ani de zile s-au țesut legende în jurul său, dar abia de curând misterul acestui accesoriu a fost lămurit. Acum, după decesul Regelui, până și reputata publicație Bloomberg dedică un editorial ceasului Regelui Mihai I al României, textul fiind preluat din Hodinkee, cea mai mare bază de date și povestiri despre ceasuri din întreaga lume.

Ceasul purtat de Rege chiar și la ultimul discurs pe care l-a adresat românilor din Parlament înflăcărează mințile de ani buni. Potrivit articolului semnat de Stephen Pulvirent, ceasul în cauză este un Patek Philippe ref 1518, primul ceas automatic cu calendar produs în serie.

Primul ceas de acest fel a apărut în 1941. Nu mă pricep foarte tare, dar se pare că modelul 1518 este primul dintr-o familie de ceasuri de lux, ceasul care a rezolvat multiple probleme tehnice ale orologiei vremii.

Despre acest model s-au scris cărți întregi și pasionații pot să le consulte. Modelul a fost produs doar câțiva ani, păstrându-se destul de puține exemplare funcționale. Prețul din anii ’40 era de 2.400 de franci elvețieni, dar licitațiile din ultimii ani au ridicat prețul la 1,5 milioane de franci.



Revenind la ceasul Regelui Mihai, culegătorul de povești despre obiecte de colecție spune că accesoriul apare pentru prima dată într-o fotografie cu Regele Mihai I în uniformă militară, din anii ’40.

” Și asta ne aduce la ceasul Regelui Mihai. Pentru o lungă perioadă de timp, singura dovadă a existenței sale a fost o fotografie a tânărului monarh în uniforma sa militară, care purta cu mândrie la mână un 1518. Deoarece fotografia este alb-negru (evident), este imposibil să spui din ce metal este făcut ceasul. Acest lucru a născut speculațiile că ceasul Regelui Mihai este unul dintre cele numite ”două tonuri” ale modelului 1518. De zeci de ani, acest lucru a ajuns să fie considerat ca adevărat în comunitatea colectorilor. Mihai a continuat să poarte ceasul și nu a manifestat niciun interes să vorbească public despre el sau să-l vândă.”

Ceasuri 1518 erau din aur galben, aur roșu, platină sau oțel. Cele din combinația a doua dintre aceste metale sunt cele mai rare și mai scumpe.

În 2014, un cunoscător al orologiei de lux a spus, referindu-se la ceasul Regelui Mihai că a aflat că, în 1942, Patek Philippe a făcut câteva ceasuri ref. 1518 din oțel și aur roșu, cu dedicație pentru câteva personalități ale vremii. Unul ar fi ajuns la Regele României. În finalul discuției, Alfredo Paramico (colecționarul în cauză) exclamă: ”De fapt nu am nicio dovadă a existenței acestui ceas! Visez la un ceas care probabil nici nu există!”



” La începutul acestui an, o altă fotografie a Regelui Mihai și a ceasului său a fost publicată (prin amabilitatea lui Deployant) - și aceasta a fost color! Fotografia arată în mod clar ceasul, care pare a fi făcut din aur galben sau roșu. Deși unii oameni ar putea fi dezamăgiți că acest ceas nu e un ”două tonuri”, rămâne un ceas extrem de special. Este aproape nemaipomenit să găsiți un 1518 cu proprietarul inițial, cu atât mai puțin cu un proprietar original care se întâmplă să fie un ex-rege european interesant. Nu e nici o îndoială în mintea mea că acest lucru ar fi în continuare un ceas foarte valoros dacă ar fi scos vreodată la vânzare. Să ne amintim că în noiembrie 2016 un 1518  din aur galben s-a vândut la Phillips pentru suma de 598.000 CHF și unul din aur roșu 1518, cu un cristal de mărime neobișnuită, a ajuns la 1.474.000 CHF în aceeași licitație.”

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate