Editura Evenimentul si Capital

SENATUL EVZ: Ocrotiţi-l pe Geoană

0b6d05c4039c1d2cf6a7e9243d387fdf
Autor: | | 138 Comentarii | 0 Vizualizari

Mircea Cărtărescu: „Cu câteva saptămâni în urmă, în plină campanie electorală, Cristian Tudor Popescu îmi reamintea - şi-i mulţumesc pentru asta - că scrisesem cândva de bine despre Mircea Geoană şi mă acuza, în consecinţă, de inconsecvenţă”.

E adevărat, a fost un moment, cam pe vremea în care Ion Iliescu îi lipise pe spinare bileţelul cu „prostănacul”, când mi-am legat de Geoană speranţele de reformare a PSD-ului, de scoatere a lui de sub sinistra umbră a celui mai sus pomenit. Scriam atunci, chiar în titlul articolului, „Sprijiniţi-l pe Mircea Geoană”. Nu regret niciun moment acel text, tot ce regret e că promisiunea de primenire a celui mai venal partid din România, de douăzeci de ani încoace, nu s-a realizat. Imediat după apariţia acelui articol s-a întâmplat să-mi lansez, la Librăria Humanitas de la Kretzulescu, volumul „Baroane”. Ploua cu găleata. Practic, nu se vedea, în rafalele de ploaie, celălalt trotuar de pe Calea Victoriei. Pe când Gabriel Liiceanu tocmai vorbea, am văzut o siluetă murată care intra, luptându-se cu o umbrelă, pe uşa de sticlă a librăriei. Era Mircea Geoană. Niciodată înainte, niciodată după, n-a asistat vreun politician la o lansare de-a mea. Numi venea să-mi cred ochilor. Geoană a stat cuminte în public până ce povestea s-a sfârşit, apoi a stat la coadă să-i scriu un autograf pe o carte. Domnul Liiceanu a făcut nişte remarci tăioase atunci, dar eu, mărturisesc, am fost impresionat. Iar vara trecută, pe când lâncezeam în holul unui hotel de la mare, m-am trezit iarăşi cu un telefon de la Mircea Geoană, care mă consola pentru tonul amar al unui articol abia publicat. Stimate cititor, eu sunt un om foarte modest, un om oarecare. Imaginează-ţi că dumneata ai fi sunat, chiar acum, de Hrebenciuc, de Boc sau de Becali, adică de personaje care pentru noi nici nu au realitate, care trăiesc doar la televizor. N-ai fi uimit? Odată m-a oprit pe stradă Geanina Corondan. S-a învârtit atunci totul cu mine, s-au năruit, ca să zic aşa, bazele ontologice ale lumii mele... Auzisem cu mult înainte despre Mircea Geoană de la prietenul meu Volodea Tismăneanu, care-l cunoscuse la Washington, pe când Geoană era ambasador în Statele Unite. Volodea îmi spusese atunci că „e băiat bun”. Şi Geoană a fost, întra-devăr, băiatul bun şi reformist al PSD-ului, băiatul credibil al acestui partid de monştri, până când a ajuns acolo unde n-ar fi trebuit să ajungă niciodată, la şefia acestuia. Probabil că şi atunci a ţopăit - mai cu fereală - de bucuria victoriei asupra lui Iliescu, probabil că şi atunci, în scurtă vreme, şi-a muşcat mâinile de disperare. Căci o fi avut Geoană idei sincere de reformare a PSD, dar greii partidului i-au arătat repede ce înseamnă, vorba lui Năstase, să ai ce număra. Pentru mine e un prilej de mare mirare cum a reuşit acest om evident din altă plămadă, un om mai sensibil şi mai spălat intelectual, să se menţină atâta vreme la conducerea acestui partid. Am văzut în acea vreme cum o lasă progresiv baltă cu schimbările, cum începe să mintă neruşinat, cum reaua-credinţă şi cea mai goală demagogie au devenit instrumentele lui de lucru de fiecare zi. Am asistat la urâţirea, zi cu zi şi ceas de ceas, asemenea portretului lui Dorian Gray, a acestui om care o fi avut cândva idealurile lui. Geoană nu mi s-a părut niciodată un ticălos sau un mizerabil autentic, asemenea colegilor lui de partid, ci un om care încearcă disperat să fie ticălos şi mizerabil doar ca să se menţină, cu orice preţ, la putere. Uluitoarele gafe cu care el şi-a presărat în ultima vreme cariera politică nu mi-l fac antipatic, poate chiar dimpotrivă. Dar dacă ar trebui să-l găzduiesc la mine acasă o săptămână, primul meu gând ar fi să acopăr prizele şi să pun pe raftul cel mai de sus toate sub stanţele toxice. Mircea Geoană nu e prostănac, aşa cum prinţul Mîşkin (iertată-mi fie comparaţia blasfemică) nu era idiot. E doar un copil mare care, înfrângându-şi scârba şi mila, rupe picioarele lăcustelor doar ca să fie primit în gaşcă de cei cu adevărat răi. Dacă nu s-ar fi vârât în troacă, poate nu l-ar fi mâncat porcii. Poate că ar fi rămas toată viaţa un diplomat stimabil şi al treilea copil al soţiei sale. Dar blestemata foame de putere i-a menit altceva: nenorocirea şi deruta în care se află acum şi care nu s-au sfârşit cu oribila trezire de pe 7 decembrie. Vor urma pentru el treziri poate şi mai dureroase. Geoană e un caz trist, pentru care am avut mereu o anume simpatie. Căci, de ce să v-o ascund, am ţinut întotdeauna cu loserii. La filmele sovietice din copilăria mea ţineam cu nemţii. La box eram de partea celui desfigurat de pumni, care abia se mai ţinea pe picioare. La fotbal îmi bătea inima pentru cei care scoteau de câte şase ori mingea din plasă. Cum îi vreau sincer binele, l-aş sfătui pe Mircea Geoană să lase partidul baltă şi, cât mai e timp, să se retragă undeva la ţară. Ar evita astfel un lung şir de previzibile umilinţe.

Pagina 1 din 2


Tag-uri:

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate