Editura Evenimentul si Capital

SENATUL EVZ: Mama crizei gunoaielor

b981b65d1481eac31f72b134cfd09713
Autor: | | 6 Comentarii | 0 Vizualizari

Sorin Ioniţă: "În 2006, România a finalizat negocierile pe capitolul Mediu cu promisiunea grandioasă că va închide până în 15 iulie 2009 toate gropile de gunoi neconforme cu standardele UE."

Dacă băgaţi de seamă, 15 iulie este mâine. După cum bănuiesc deja cei care ştiu maniera românească de guvernare, până acum nu s-a făcut mare lucru, totul fiind lăsat pe ultimul moment. La ora asta, România mai are aproximativ 2.300 de depozite tradiţionale, primitive, din care vreo 50 a par ţin marilor oraşe. Acestea nu au nimic de-a face cu acquis-ul comunitar: vântul zboară din ele pungi şi hârtii în toate părţile, zemuri pestilenţiale se infiltrează în apa freatică de dedesubt, deşeurile se tasează sub greutatea proprie, fermentează, produc gaz metan şi se autoaprind. Noaptea, la orizont apar focuri spontane izbucnite din aceste movile pestriţe şi rău-mirositoare, precum din Muntele Hymera în legendele antice. Cea mai mare şi spectaculoasă este, fireşte, groapa Glina, unde sunt cărate cele 18-20 kg de reziduuri pe care le generează săptămânal fiecare familie bucureşteană. Călătorul o poate admira în toată splendoarea ei dacă vine pe prăpădita şosea de centură a Capitalei, dinspre Jilava spre Pantelimon. Groapa a ajuns deja un ecosistem în sine, cu faună patrupedă, populaţie scormonitoare în gunoaie şi stoluri uriaşe de pescăruşi care se rotesc pe deasupra. În apropiere, pentru a profita de peisajul unic - sau luând de bune planurile guvernamentale de închidere a gropii, caz în care au fost fraieri şi au luat ţeapă - nişte investitori au ridicat blocuriturn, în care să mă trăsnească dacă înţeleg cine ar vrea să locuiască. Probabil, vor intra în programul „Prima casă”. Dacă astăzi s-ar pune problema înfiinţării de la zero a unei gropi de gunoi precum Glina, populaţia din comuna respectivă ar face revoluţie şi ar bloca proiectul. Absolut de înţeles: viaţa e greu de suportat lângă asemenea munţi de deşeuri. Asta e şi problema cu acest tip de infrastructură, problemă numită de americani NYMBY (not-in-my-backyard): e nevoie de un loc unde să fie dus gunoiul municipal, dar toată lume vrea ca locul ăsta să fie cât mai departe de casa lui. Este unul din punctele unde se rup acordurile de constituire a zonelor metropolitane, semnate cu mare pompă între municipii şi comunele limitrofe: împărţirea fondurilor şi amplasamentul gropii de gunoi. S-au căutat în lumea civilizată tot felul de căi pentru rezolvarea problemei, dar toate sunt dificile, cer o bună coordonare a administraţiei cu populaţia, şi costă bani. Cam jumătate din gunoiul generat de o gospodărie este imediat biodegradabil, iar restul sunt materiale precum hârtie şi cartoane, sticlă, plastic, textile, metale şi altele. Pentru prima jumătate şi o parte din celelalte s-a încercat soluţia incineratoarelor, dar acestea nu mai sunt la modă acum, în era conservării energiei şi a reducerii emisiilor de carbon, fiind scumpe şi intens poluante. Aşa că s-a revenit la ideea platformelor de depozitare unde aceste materiale să se degradeze natural, însă cu protecţie contra infiltraţiilor în sol şi sisteme de captare a gazelor degajate. Acestea sunt aşanumitele “gropi ecologice”, dar şi ele sunt departe de a fi ieftine. Dintre materialele cu potenţial, România reciclează în momentul de faţă doar în jur de 2%, prin diverse proiecte-pilot de colectare selectivă. La asta mai trebuie adăugat probabil 1% metale adunate spontan de micii antreprenori privaţi - hai să le zicem aşa - care strigă printre blocuri, pentru că există un profit real de pe urma reciclării (deşi cât e deşeu în aceste metale şi cât este sustragere de elemente funcţionale, e greu de spus). Dificultatea e că reciclarea de hârtie şi mai ales plastic nu este totdeauna economică, deci trebuie susţinută de la buget. Cu alte cuvinte, după cum se ştie din lumea civilizată, ca să scapi de gunoaie trebuie să le sortezi, să le duci frumos la punctele de colectare, să plăteşti direct colectarea, iar apoi din taxele şi impozitele tale subvenţii suplimentare pentru operatorii care reciclează. Or, e clar că stadiul dezvoltării joacă un rol aici: pentru o bună bucată de vreme, va fi mai uşor să suporţi toate aceste costuri în Suedia decât în România. Până una-alta, ce se face la noi pe ultima sută de metri este că se acoperă cu panouri gropile de gunoi să nu se mai vadă din drum şi se declară închise şi intrate în conservare, ca să ne lase UE în pace. Dar oamenii şi firmele continuă să ducă acolo deşeuri menajere sau din construcţii noaptea: cine o să păzească 2.200 de platforme din zona rurală? După cum declara recent un oficial român, mizăm pe faptul că procedurile de infringement şi amendare a României durează mult, ca şi în cazul altor state. Aşa că deocamdată mergem pe burtă şi admirăm focurile de la Glina pe înserat, iar dacă se prinde la un moment dat Comisia UE şi ne dă în judecată, declanşăm atunci de un heirup tradiţional, cât se lălăie procesul doi-trei ani la Curtea Europeană de Justiţie, în încercarea de a evita o mamă a crizei a gunoaielor, pe lângă care cea de la Napoli este un adevărat mizilic.

Pagina 1 din 2
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate