Editura Evenimentul si Capital

Senatorul PNL Marius Pașcan se opune majorării taxei TV

Marius Pascan
Autor: | | 0 Comentarii | 375 Vizualizari

Vicepreşedintele Comisiei pentru cultură şi media din Senat, Marius Paşcan (PNL), a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că noul director al SRTv, Irina Radu, susţine că se impune majorarea taxei TV, dar că el nu poate fi de acord cu aşa ceva, atâta timp cât nu se trece la o restructurare reală a Televiziunii Române.

„Mi-am manifestat disponibilitatea de a susţine o reformă la nivelul televiziunii, chiar printr-o modificare legislativă, este un proiect pe care l-a iniţiat chiar TVR, l-a înaintat Comisiei pentru cultură şi media, îl analizez, mi-am exprimat disponibilitatea de a-l susţine, dar să văd paşi fac interni în a reforma, a regândi ce înseamnă funcţionarea televiziunii şi a reduce pierderile. Asta susţine şi noul director al SRTv, că se impune majorarea taxei TV, eu nu pot fi de acord cu aşa ceva. Câtă vreme nu se procedează la o restructurare a televiziunii şi o reducere a pierderilor la modul drastic. Poate să mărească oricât, adică noi ce să facem? Să susţinem în continuare pierderile, să ne facem că nu vedem că televiziunea funcţionează haotic, că nu se munceşte?”, a afirmat Marius Paşcan.

Acesta a spus că o televiziune comercială locală are maximum 20 de angajaţi, în timp ce studioul teritorial al TVR din Târgu Mureş are 60 de angajaţi, plus tot atâţia colaboratori şi pierderi de 1 milion de euro din bani publici. Paşcan a accentuat că nu poate fi de acord cu majorări de taxe în lipsa unui plan de management, a unei restructurări şi a unei soluţii de reducere a pierderilor.

'Nu e acceptabil aşa ceva. A, că veniţi cu un plan de restructurare şi demonstraţi eficienţă, demonstraţi audienţă, creşterea ratingului - ceea ce în ultimii ani este o cădere continuă la acest capitol - atunci putem discuta şi să-l fundamentăm economic. Dar în momentul de faţă mi se pare absolut sfidător, cinic, când tu ai asemenea pierderi să mai pretinzi încă bani de la cetăţeni să funcţionezi în continuare tot aşa. Întâi un plan de management, o restructurare şi o reanaliză a pierderilor, reducerii acestora la modul drastic şi mai apoi se poate discuta pe orice tip de alt proiect. Dar câtă vreme televiziunea nu este capabilă de o restructurare, nu putem discuta despre niciun fel de reformă legislativă. Să fim bine înţeleşi', a subliniat senatorul PNL.

El a mai adăugat că toate cele cinci posturi teritoriale ale TVR produc pierderi de 5 milioane de euro în fiecare an.

Directorul general interimar al Societăţii Române de Televiziune, Irina Radu, a declarat miercuri, la Parlament, că "doar o lege modificată şi o creştere a taxei poate schimba lucrurile" sugerând că, pentru a prezenta un plan de redresare, este nevoie de numirea cât mai rapidă a unui Consiliu de Administraţie al instituţiei publice.

Irina Radu s-a întâlnit miercuri cu membrii Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi cu Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, cu participarea preşedinţilor Comisiei pentru buget (Viorel Ştefan) şi Comisiei pentru Cultură (Gigel Ştirbu).

"Am încercat să lămurim situaţia în care se află TVR-ul, o situaţie mai complicată ca niciodată. Am răspuns la toate întrebările adresate şi ni s-a solicitat un plan. Pentru noi a fost puţin ciudat să se aştepte un plan şi fără să se modifice legea. Părerea mea personală este că orice plan fără modificări radicale de lege şi chiar de valoare a taxei tv ar fi o păcăleală", a declarat Irina Radu.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
16:20 Udrea îl atacă Dragnea, după propunerea lui Tudose ca premier: „Praf și pulbere” 15:54 Oprișan aruncă bomba în PSD: Să nu fie ziua trădării! 15:08 Încolțit de presă în suspiciunea de plagiat la SRI, Mihai Tudose răspunde zâmbind: „Nu vreți să vorbim după desemnare?” 14:13 Dragnea: Am fost întrebat dacă AM PISTOLUL la TÂMPLĂ 12:45 Cine este Mihai Tudose, premierul PSD: Profesor la SRI, acuzat de plagiat, mic maestru în șah - biografie 10:20 Propunerea lui Mihai Tudose, posibilă DIVERSIUNE a PSD, consideră Dan Andronic 10:03 CULISELE CEx PSD. Drumul NOMINALIZĂRII lui Mihai Tudose spre Palatul Cotroceni 10:03 SURSE - Mihai Tudose a acceptat funcția de premier PSD | LIVE TEXT 07:09 MIHAI TUDOSE era prieten apropiat cu „Anaconda”, generalul SRI Elena Istode. TUDOSE a fost ACUZAT de PONTA că este OFIȚER ACOPERIT! 21:43 Informație-ȘOC despre viitorul premier al României! MIHAI TUDOSE, ultimul nume vehiculat pentru postul de PRIM-MINISTRU. A fost acuzat de PLAGIAT! 07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ

Articole salvate