Senatorii au respins solicitarea preşedintelui Băsescu de a se menţine în Codul Penal infracţiunea de „presiuni asupra justiţiei”
- Mircea Marian
- 16 septembrie 2014, 20:06
Senatul a respins, marţi, în calitate de primă Cameră sesizată, cererea de reexaminare prin care preşedintele Traian Băsescu solicită Parlamentului menţinerea articolului 276 din Codul Penal, şeful statului precizând că acesta sancţionează infracţiunea de „presiuni asupra justiţiei” şi instituie o protecţie atât pentru judecător, cât şi pentru organele de urmărire penală, scrie Agerpres.
Potrivit acestui articol, „fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoarea de la trei luni la un an sau cu amendă”.
În cererea de reexaminare, preşedintele Traian Băsescu susţine că introducerea acestei infracţiuni în Codul Penal a avut în vedere „asigurarea şi protejarea imparţialităţii şi libertăţii judecătorilor şi organelor de urmărire penală în exercitarea atribuţiilor judiciare conferite de lege faţă de încercările de intimidare sau influenţare a acestora”.
„Raţiunile care au justificat introducerea acestei infracţiuni persistă şi, în consecinţă, abrogarea articolului ce sancţionează presiunile asupra justiţiei, nu este oportună”, spune preşedintele Traian Băsescu, în documentul amintit.
În raportul Comisiei juridice a Senatului se precizează însă faptul că membrii Comisiei consideră necesară abrogarea articolului 276 având în vedere că „aşa cum este formulat textul în vigoare, declaraţiile oricărei persoane ar putea fi interpretate ca fiind o presiune la adresa unui judecător sau a unui alt organ de urmărire penală, dându-se în acest fel posibilitatea pronunţării unor soluţii arbitrare care să aducă atingere libertăţii de exprimare”.
Raportul Comisiei privind respingerea cererii de reexaminare, precum şi propunerea de lege pentru abrogarea art. 276 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal au fost adoptate de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 93 de voturi pentru, zece voturi împotrivă şi două abţineri.
Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat pe 4 februarie, iar Camera Deputaţilor, forul decizional în acest caz, a aprobat-o pe 18 februarie.