Senatoarea PNL Doina Tudor, audiată la DNA

Senatoarea PNL Doina Tudor, audiată la DNA

Senatoarea Doina Tudor s-a prezentat luni la DNA, fiind citată în dosarul în care procurorii au cerut Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a acesteia, cu acuzația de complicitate la luare de mită.

La ieșire din sediul DNA, senatoarea a spus că acuzele care i se aduc sunt pentru o perioadă în care nu se afla în țară, susținând că a adus dovezi în acest sens, informează Agerpres.

Biroul permanent al Senatului va discuta,azi, solicitările Justiţiei pentru începerea urmăririi penale în cazul fostului vicepremier Gabriel Oprea, în dosarul în care sunt cercetaţi foşti şefi ai DIPI, şi pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a Doinei Tudor, acuzată de complicitate la luare de mită.

Biroul permanent va înainta cererile Comisiei juridice în vederea formulării punctelor de vedere, care vor fi transmise plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Citeşte mai mult despre acest subiect: Cererile DNA în cazurile senatorilor Gabriel Oprea şi Doina Tudor, discutate azi în Biroul Permanent