SEMNALUL Germaniei: Uniunea Europeană se DESTRĂMĂ
- Anca Lupescu
- 11 decembrie 2015, 07:33
Uniunea Europeană trebuie să aibă acţiuni unitare pentru gestionarea crizei refugiaţilor, altfel riscă să se destrame, avertizează ministrul de Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, cerând combaterea populismului de extremă-dreapta.
În contextul în care în Germania au venit în 2015 circa un milion de extracomunitari, Guvernul Angela Merkel insistă pentru scheme de distribuire la nivel european, întâmpinând rezistenţă din partea unor state central şi est-europene.
"Fie Europa are abordări comune şi solidare în perioade de dificultăţi pentru sute de mii de oameni, fie vor fi construite din nou garduri şi bariere", a declarat Steinmeier într-un discurs rostit la congresul anual social-democrat.
"Proiectul Europei unite riscă să se prăbuşească. Trebuie să continuăm acest proiect, opunând rezistenţă populiştilor de extremă-dreapta", a atras atenţia şeful diplomaţiei germane.
Steinmeier a făcut aceste declaraţii după ce Frontul Naţional, o formaţiune de extremă-dreapta, a obţinut o victorie parţială în scrutinul regional din Franţa.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, criticată pentru primirea extracomunitarilor, a avertizat recent că viitorul Spaţiului Schengen depinde de disponibilităţile statelor UE de a participa la o schemă permanentă de distribuire a refugiaţilor pe baza cotelor obligatorii.
România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată, scrie mediafax.ro