"SEIFUL APOCALIPSEI": Depozitul cu seminţe, deschis pentru prima dată, din cauza războiului din Siria - FOTO

"SEIFUL APOCALIPSEI": Depozitul cu seminţe, deschis pentru prima dată, din cauza războiului din Siria - FOTO

Banca Mondială de Seminţe Svalbard (Svalbard Global Seed Vault) a fost creată de un grup de cercetători în 2008. Aceasta avea drept scop conservarea în condiţii de siguranţă a speciilor de plante aflate pe cale de dispariţie sau a folosirii seminţelor pentru refacerea ecosistemelor în cazul producerii unei catastrofe naturale.

Svalbard Global Seed Vault păstrează mai mult de 700.000 de mostre distincte de seminţe trimise de ţări din toată lumea.

De curând  responsabilii acestui depozit au primit o cerere din partea Siriei de a-i fi înapoiate seminţele depozitate aici, informează Mediafax, citând CNN.

Ţinând cont de criza declanşată de război, oamenii de ştiinţă din această ţară se află în situaţia de a cere seminţele pentru a putea reface culturile pentru a putea asigura hrana populaţiei. Aceştia au solicitat cele 130 de cutii, ce conţin 116.000 de seminţe, din depozitul din Svalbard.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministrul norvegian al Agriculturii, Sylvi Listhaug, a declarat că sirienii vor seminţele pentru a le planta în această toamnă. Seminţele obţinute de la această recoltă vor fi apoi trimise din nou la depozitul din Svalbard.

Svalbard Global Seed Vault este situat pe un versant de pe insula Spitsbergen, Norvegia, şi a fost numit "Seiful Apocalipsei" deoarece varietăţile de seminţe stocate în nordul Norvegiei ar putea să repună pe picioare agricultura chiar şi după un cataclism care ar distruge toate culturile din lume.

Insula Spitsbergen a fost aleasă datorită condiţiilor ideale pentru păstrarea seminţelor pe termen lung, întrucât insula nu prezintă activitate tectonică, este acoperită de permafrost şi se află la 130 de metri deasupra nivelului mării, fiind ferită de inundaţii chiar şi în situaţia în care calota glaciară s-ar topi.

Foto: CNN