Șeful SRI, Eduard Hellvig, a cerut retragerea ofițerilor de la ANAF

Șeful SRI, Eduard Hellvig, a cerut retragerea ofițerilor de la ANAF

Oficialii serviciului secret dezvăluie că ofițerii lor au fost detașați la Fisc în baza unei decizii a CSAT clasificate

Serviciul Român de Informații (SRI) a făcut o serie de precizări, la solicitarea jurnaliștilor Mediafax, în care atinge un alt subiect „fierbinte”: protocolul cu ANAF.

Întrebați dacă există o decizie CSAT care prevede o colaborare între SRI şi ANAF, oficialii SRI au răspuns: „Colaborarea SRI cu celelalte instituţii şi autorităţi publice, inclusiv cu Ministerul Finanţelor Publice se realizează în baza art.14 din Legea nr.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI, cu modificările şi completările ulterioare. Decizia în acest caz a aparținut tuturor decizionalilor din instituțiile statului român, reprezentate în CSAT, inclusiv președintele și premierul României”.

Chestionați în baza cărei legi sau decizii a CSAT, ofiţerii SRI au fost detaşaţi la ANAF, SRI a răspuns: „Specialişti militari din cadrul Serviciului Român de Informaţii au fost detaşaţi la ANAF, la solicitarea acestei instituţii, în conformitate cu prevederile Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în baza unei hotărâri CSAT clasificate. Specialiștii detasați au contribuit la creșterea gradului de expertiză analitică, la consolidarea unor mecanisme și proceduri de lucru unitare și, de asemenea, la asigurarea unor standarde superioare de integritate”. Întrebați dacă, în cazul controalelor, exista şi un ofiţer SRI care participa și care era necesitatea prezenței acestuia, serviciul secret precizează: „Atribuţiile ofiţerilor detaşaţi au fost exclusiv cele aferente fişelor de post ale funcţiilor ocupate în cadrul ANAF. Pe perioada detaşării, ofiţerii SRI au răspuns exclusiv obligaţiilor de serviciu atribuite de şefii ierarhici din cadrul ANAF”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Despre numărul ofițerilor detașați la ANAF, SRI a transmis: „Numărul ofiţerilor SRI detaşaţi la ANAF nu a fost niciodată de ordinul sutelor și a fost tot timpul mai mic decât cel aprobat prin hotărârea CSAT. Inițial, au fost detașate 28 de cadre, în prezent, aflandu-se în derulare procesul de retragere etapizată a acestora”. Oficialii SRI au mai fost întrebați ce reglementează protocolul de colaborare. „Nu există un protocol de colaborare încheiat de SRI cu ANAF în problematica detaşării unor specialişti la această instituţie”, susțin reprezentanții Serviciului. Despre retragerea ofițerilor de la ANAF, SRI a precizat: „Directorul SRI, dl. Eduard Hellvig, în baza unei analize, a inițiat demersurile legale pentru încetarea detașării ofițerilor în cadrul ANAF. Instituția noastră apreciază evoluțiile pozitive înregistrate de ANAF și susține necesitatea continuării eforturilor pentru consolidarea capacitații administrative, inclusiv prin asigurarea unui nivel ridicat de integritate”. În context, precizăm că Daniel Diaconescu, unul dintre directorii ANAF, numit de Dacian Cioloș, a fost ofițer SRI cu acte în regulă, la Argeş şi, ulterior, la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul serviciului secret.