Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Şeful guvernului regional catalan vrea referendum pentru autodeterminare. Premierul spaniol spune că ar fi "ilegal"

12-11/catalonia-465x390
Autor: | | 3 Comentarii | 304 Vizualizari

Artur Mas, şeful guvernului regional catalan, a declarat că este "hotărât" să orgenizeze un referendum cu privire la autodeterminarea regiunii, relatează Agerpres. Referendumul ar urma să aibă loc la data de 9 noiembrie, anul acesta.

Artus Mas a luat această decizie în urma unei întrevederi avute cu premierul spaniol Mariano Rajoy. Acesta din urmă a refirmat în cadrul întâlnirii că un astfel de referendum este "ilegal", potrivit şefului executivului catalan, care a evocat totuşi un "climat de dialog".

"Mesajul meu a fost exact acelaşi ca acum un an, suntem hotărâţi să continuăm, vrem să facem acest lucru în cadru legal şi, în măsura posibilului, în acord cu statul. Vrem să procedăm într-un cadru legal, după modelul britanic'", a afirmat Mas. Exemplul la care face referire acesta este acordul dat de guvernul britanic organizării unui referendum în Scoţia cu privire la independenţă, referendum care va avea loc la data de 18 septembrie.

Sentimentele independentiste au câştigat teren în Catalonia, pe fondul crizei economice care a impus acestei regiuni bogate din nord-estul Spaniei sacrificii sociale considerabile. Potrivit ultimului sondaj realizat de Centrul de studii de opinie, ţinând de guvernul catalan, proporţia locuitorilor din regiune favorabili independenţei a crescut de la 20% în 2010 la 45,2% în prezent, mai scrie Agerpres.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate