Șeful FMI pentru România prezintă astăzi concluziile vizitei la București

Șeful FMI pentru România prezintă astăzi concluziile vizitei la București

Șeful misiunii Fondului Monetar Internațional pentru România, Reza Baqir, prezintă astăzi concluziile discuțiilor de la București cu autorităților române, pentru evaluarea anuală a economiei românești, potrivit unui comunicat al FMI.

Vizita a început la 2 martie, iar membrii misiunii FMI au avut programate întâlniri cu reprezentanți ai autorităților române, ai partidelor politice, cu sindicate, asociații de business, cu reprezentanți ai mediului academic și ai sistemului bancar.

Consultările periodice prevăzute de Articolul IV din Statutul Fondului constituie un exercițiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. 

Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situației financiare și economice la nivel național și formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare și economice de urmat pentru asigurarea stabilității și a unei evoluții pozitive la nivelul economiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

În prezent, România nu are în derulare un acord cu Fondul Monetar Internațional.