Șeful breslei medicilor din România, venit de 20.000 de euro pe lună

Șeful breslei medicilor din România, venit de 20.000 de euro pe lună

Vasile Astărăstoae a fost trimis în judecată pentru conflict de interese la sfârșitul săptămânii trecute.

Un nou dosar penal pentru şeful medicilor din România. Vasile Astărăstoae, seful breslei medicilor din România, CMR. Surse juridice au declarat pentru “Adevărul” că procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi ar fi solicitat de la Finanţe fişa fiscală a lui Astărăstoae din perioada în care acesta s-ar face vinovat de conflict de interese, respectiv 2011.

Aceleaşi surse au spus că, în anul respectiv, venitul lunar al profesorului ieşean ar fi fost, în medie, de aproximativ 90.000 de lei, echivalentul a 20.000 de euro. Vasile Astărăstoae ar fi reuşit să ajungă la această sumă colosală prin cumularea a nu mai puţin de cinci funcţii publice de conducere, fapt ce a ajuns în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), care l-a declarat incompatibil la finele anului 2011.

Veniturile au fost rotunjite cu ajutorul unor contracte de prestări servicii sau de muncă în cadrul unor proiecte europene derulate de instituţiile pe care Astărăstoae le conducea.

Ne puteți urmări și pe Google News