Editura Evenimentul si Capital

VEZI cine sunt liberalii care refuză să demisioneze din guvern. Ponta: Eu nu-i dau afară!

gelu_diaconu
Autor: | | 9 Comentarii | 4188 Vizualizari

Miniștrii liberali au demisionat azi din guvern, ca urmare a deciziei PNL de a rupe USL. Ar trebui să urmeze secretarii de stat și membrii în conducerea instituțiilor deconcentrate, dar nu toți sunt dispuși să urmeze exemplul miniștrilor.

Președintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, susţinut de PNL, a declarat pentru mediafax.ro că nu va demisiona deoarece un astfel de gest ar avea posibile consecinţe ireparabile asupra bugetului de stat. "Actul de demisie de la conducerea unei instituţii de importanţa ANAF–ului este un act de mare responsabilitate cu posibile consecinţe ireparabile asupra bugetului de stat, mai ales acum, când ANAF-ul, dupa cum cunoaşteţi, este într-un proces amplu de reorganizare şi reformare. În consecinţă, în luarea unei astfel de decizii, prevalează elementele de natură raţională şi nu emoţională, mai ales că întotdeauna m-am revendicat din resursa tehnocrată a Partidului Naţional Liberal, fără a fi sau a dori să fiu beneficiarul punerii pe vreo listă eligibilă a partidului, fie pe criterii de prietenie sau relaţii de rudenie", a spus Diaconu. Au preferat să rămână în guvern și Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul de Finanțe și Stejărel Olaru, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe la Departamentul pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. Aceștia au fost prezenți astăzi în ședința de guvern. Site-ul știripesurse.ro mai anunță că și Iuliana Ciutan, șefa Casei de Pensii,  a decis să rămână în Guvern.  Ponta: Nu mă apuc să dau afară oameni care nu și-au dat demisia Premierul Victor Ponta a precizat  că nu-i va da afară pe liberalii care nu şi-au dat demisia. Întrebat într-o intervenţie telefonică la Antena 3 dacă vor exista liberali care vor rămâne în Guvern, Ponta a replicat: ''Categoric da, în sensul în care eu nu demit oamenii. Iau act de demisii dar nu demit pe principiul că sunt de la PNL. (...) Nu mă apuc să-i dau afară pe cei care nu şi-au dat demisia''. Prim-ministrul a adăugat că, dacă va schimba oameni în structurile Guvernului, va ţine seama de nivelul de competenţă al acestora. Miniștrii liberali au demisionat azi din guvern, ca urmare a deciziei PNL de a rupe USL. Rezoluția adoptată ieri de Delegația permanentă a PNL cerea ca toți liberalii să se retragă din structurile guvernamentale.  Antonescu: Vor fi excluși Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că liberalii care nu vor demisiona din guvern vor fi excluși din partid. Acesta a precizat că a acordat o singură derogare, pentru Stejărel Olaru, pentru că acesta este angrenat într-un proiect important privind românii de pretutindeni. CITIȚI ȘI:
  • Miniștrii PNL au demisionat. Victor Ponta a numit deja interimari. Șeful ANAF refuză să plece | UPDATE
  • USL s-a rupt la centru. Ce vor face în TERITORIU

Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:45 Președintele Iohannis face o declarație de presă după consultările cu partidele 16:12 CONSULTĂRI la Cotroceni. UDMR: Nu o cunoaștem pe Viorica Dăncilă/Așteptăm decizia Președintelui pentru a purta discuții cu propunerea PSD 14:54 CONSULTĂRI la Cotroceni. Băsescu a avut în „plic” două propuneri de premier 11:40 CONSULTĂRI la Cotroceni. Liderul PSD, Liviu Dragnea: „Viaţa bate filmul!” 10:52 SURPRIZĂ în POLITICĂ. Cine a CÂȘTIGAT din RĂZBOIUL Dragnea-Tudose. Indiciu: NU e NICIUNUL dintre cei doi 09:41 EXCLUSIV EVZ. LISTA NEAGRĂ a miniștrilor PSD. Opt miniștri își vor pierde portofoliile în cabinetul Dăncilă 08:40 Marcel Ciolacu a DEMISIONAT din funcția deținută în GUVERN 08:20 Badea lansează bomba: URMĂTORUL PREMIER va fi DISCIPOLUL LUI COLDEA. „PSD îşi bate joc de votanţi” 22:22 Demisia lui Tudose. SE ŞTIA DEMULT despre LOVITURA DE GRAŢIE din PSD. Poate fi numită CONFIRMAREA ANULUI 19:55 Dragnea a dezvăluit cum va alege PSD viitorul premier: „Am mână proastă! Eu nu voi mai propune niciun nume” 19:54 Horoscop. Așa cum v-am anunțat în ”Horoscopul 2018”, Mihai Tudose și-a dat demisia pe 15 ianuarie 19:23 Cine se află în spatele premierilor demiși din PSD? ASTA, DA, DEZVĂLUIRE. Seism pe scena politică. NEWS ALERT! 17:29 UN GENERAL CELEBRU I-A ÎNVENINAT pe Dragnea şi Tudose. „Ultimul supraviețuitor al epocii Băsescu” 16:50 Mihai Tudose a promovat un Penal în Guvern! De ce nu mîrîie Presa anticorupție?! România lui Cristoiu 15:15 Prima femeie PREMIER din istoria României! VIORICA DĂNCILĂ este propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru 15:01 Olguța Vasilescu: DĂNCILĂ va continua cu legile JUSTIȚIEI/. PSD îi acordă tot sprijinul 13:31 Va numi Klaus Iohannis al treilea guvern PSD după ce a promis că nu va face asta? NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:13 PSD o propune premier pe Viorica Dăncilă - UPDATE NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 11:17 Noul premier PSD: Firea, Stănescu, Vasilescu și Manda au refuzat. Cine este în cărți în Kiseleff 10:58 Liviu Dragnea, „SPULBERAT” la Bruxelles: „A aprins fitilul unei REVOLTE cum nu a mai fost vreodată!”

Articole salvate