Editura Evenimentul si Capital

Șef de Poliție: ”Viscol e omul meu, știi ce ai de făcut”. MAFIA din Lugoj, MÂNĂ în MÂNĂ cu Poliția. Cum au ajuns oamenii legii la CHEREMUL interlopilor

Iulian Boț zis ”Viscol” teroriza Lugojul și făcea evaziune de milioane de euro, beneficiind de protecția capilor Poliției Timiș (Sursa foto: Facebook)
Autor: | | 9 Comentarii | 9044 Vizualizari

Procurorii anticorupție din Timișoara au demonstrat cum mafia țigănească era protejată direct de conducerea Inspectoratului județean de Poliție. În timp ce rromii se lăudau cu relațiile din Poliție și politică, oamenii legii luau șpagă, făceau trafic de influență și chiar racolau alți ofițeri care să sprijine clanul ”Viscol”. Fostul șef al IPJ Timiș, reținut la începutul săptămânii în acest dosar, nu s-a sfiit să primească bani și să facă intervenții pentru protejatul său chiar în perioada în care era deja anchetat, pentru alte fapte grave de corupție, în alt dosar. Ca să scape de interceptări l-a invitat pe rromul evazionist chiar la el acasă, unde discuțiile erau purtate cu telefoanele mobile închise.

La începtul acestei spătămâni au fost reținuți doi comisari-șefi, fostul șef al IPJ Timiș, Sorin Muntean, respectiv șeful interimar al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Dumitru Pavel. Odată cu ei au fost reținuți liderul rromilor din Lugoj, Iulian Boț, zis ”Viscol” și un avocat din cadrul Baroului Timiș, Marin Bîlc. Primii trei sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional, luare de mită,  instigare la dare de mită, favorizarea făptuitorului. ”Viscol, pe de altă parte, e acuzat că a dat mită polițiștilor și avocatului, mii de euro, precum și de evaziune fiscală, pe lângă constituirea de grup infracțional.

Curtea de Apel Timişoara a decis, marți, arestarea lui Sorin Munteanu şi a lui Boţ Iulian pe 30 de zile, comisarul şef Pavel Dumitru urmând să stea în arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă putând fi atacată cu contestaţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

”Viscol” a vândut mașini la negru de peste 1 milion de euro, apoi a dizolvat firmele

În cursul anilor 2011 - 2013, suspectul Boţ Iulian, împreună cu mai multe persoane de încredere - au acţionat în cadrul unui grup infracţional organizat, având ca scop desfăşurarea de activităţi evazioniste, prin intermediul unor firme care importau mașini şi și le revindeau „la negru”, cu eludarea obligaţiilor legale către bugetul de stat.

Iulian Boț zis ”Viscol”

Prin intermediul firmelor sale, Boț a cumpărat din Italia mașini în valoare de 15.066.537 lei, pe care ulterior le-a valorificat ,,la negru", folosindu-se inclusiv de livrări fictive în cuantum de 6.234.489 către o firmă din Franța. Apoi, a dizolvat firmele, ca să se piardă urma evaziunii.

Șef de Poliție: ”Viscol e omul meu, știi ce ai de făcut”

Boţ Iulian a reușit să atragă în grupul infracțional mai mulți funcţionari publici din cadrul I.P.J. Timiş, care la rândul lor au apelat la sprijinul unor specialiști, experți, avocați și în final la cooptare în grup a altor funcționari. Muntean Petru Sorin în calitate de inspector şef al IPJ Timiș, având o mai veche relaţie cu Boţ Iulian, a sprijinit grupul infracţional coordonat de acesta. Un dosar penal care trebuia instrumentat de Poliție a fost plasat de Muntean la omul său de încredere, cu ordine precise.  ”Muntean Petru Sorin, cunoscându-l pe făptuitorul Boţ Iulian, l-a chemat la el pe Pavel Dumitru, ofiţer de poliţie judiciară la acea dată în cadrul SIF, şi i-a repartizat în mod direct dosarul respectiv, cerându-i să-l ajute pe făptuitorul Boţ Iulian, pe care l-a prezentat drept „omul lui”, (…) afirmând doar „ştii ce ai de făcut””, arată procurorii DNA.

Ulterior, l-a cooptat în grupul infracţional pe avocatul Bîlc Marin care trebuia să țină legătura cu procurorul de caz, pentru a aduce probe favorabile rromului evazionist în dosar, în funcție de probele reale rezultate în anchetă. Tot avocatul ținea legătura și cu polițistul Pavel Dumitru, pentru a măslui actele contabile analizate.

Fostul șef al Poliției Timiș, Sorin Muntean, și șeful SICE, Dumitru Pavel, încătușați

Șeful Poliției  a pus la punct strategia prin care ”Viscol” eluda legea

Procurorii mai arată că, în ciuda faptului că la începutul anului trecut Sorin Muntean a fost arestat preventiv, în alt dosar penal, ocazie cu care a fost și revocat din funcția de conducere, fiind pus la dispoziția Inspectoratului, ”pe timpul cât se afla sub control judiciar, Muntean Petru Sorin a continuat activităţile de sprijinire a grupului infracţional astfel organizat şi împreună cu Pavel Dumitru care în luna aprilie 2015 a fost promovat în funcţia de şef al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au stabilit ca cercetarea penală a făptuitorului Boţ Iulian să fie continuată de un alt ofiţer de poliţie judiciară, identificându-l şi racolându-l în grupul infracţional pe un ofițer judiciar(...). Cu prilejul discuţiilor ce au avut loc, Muntean Petru Sorin i-a cerut în clar noului ofiţer desemnat să efectueze cercetarea penală, să-l sprijine pe făptuitorul Boţ Iulian prin susţinerea la procuror a necesităţii efectuării unei expertize contabile, cerându-i lui Pavel Dumitru să identifice (...) un expert contabil prin intermediul căruia membrii grupului ar fi putut să muşamalizeze activitatea infracţională desfăşurată de Boţ Iulian.(…) Au rezultat de asemenea date şi indicii conform cărora Muntean Petru Sorin, a primit de la făptuitorul Boţ Iulian şi suma de 1.000 euro în perioada în care acesta din urmă era cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor. În cadrul grupului infracţional, Muntean Petru Sorin a coordonat întreaga activitate a acestuia, prin stabilirea „strategiilor” prin care făptuitorul Boţ Iulian putea fi favorizat, stabilind întâlniri între membrii grupului şi activităţile pe care fiecare urma să le desfăşoare”.

Ofițerii de la conducerea IPJ Timiș au intermediat și șpaga de 3.500 de euro pe care ”Viscol” a dat-o ofițerului care instrumenta cazul.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate